Perechea româno-rusă Monica Niculescu/Vera Zvonareva s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 125 de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după victoria cu 6-0, 6-4 în faţa cuplului Ankita Raina (India)/Kimberley Zimmermann (Belgia).
Principalele favorite au obţinut victoria în primul tur după 61 de minute.
''Veteranele'' Niculescu (34 ani) şi Zvonareva (37 ani) şi-au asigurat un cec de 2.096 de euro şi 57 de puncte WTA la dublu.
În penultimul act, Niculescu şi partenera sa, finaliste în weekend la Angers (WTA 125), vor înfrunta câştigătoarele din meciul Oksana Kalaşnikova (Georgia)/Alexandra Panova (Rusia) - Elsa Jacquemot (Franţa)/Robin Montgomery (SUA).
Tot marţi, în primul tur la simplu, Andreea Roşca o întâlneşte pe belgianca Greet Minnen, a patra favorită.