Mohamed Salah, anunț despre viitorul său

Mohamed Salah, anunț despre viitorul său

Starul egiptean Mohamed Salah a afirmat că plecarea antrenorului Juergen Klopp de la FC Liverpool, la finalul acestui sezon, nu va influenţa viitorul său la clubul englez de fotbal, de care este legat prin contract până în iunie 2025.

„Într-o zi voi părăsi şi eu clubul, însă plecarea lui Juergen Klopp nu mă va influenţa. Este ceva ce face parte din viaţă, totul se schimbă. Sunt jucători foarte importanţi care au părăsit deja clubul. Managerul este la rândul său foarte important pentru club şi va pleca”, a declarat Salah, chestionat de fostul internaţional englez Jamie Carragher într-un interviu acordat postului de televiziune Sky Sports.

ADVERTISING

În vârstă de 31 de ani, Mohamed Salah joacă la Liverpool din 2017 şi a marcat până în prezent 205 goluri în 335 de meciuri disputate pentru "cormorani" în toate competiţiile. În vara trecută şi în această iarnă, cluburile din Arabia Saudită au încercat fără succes să-l recruteze pe atacantul egiptean.

Salah a dezvăluit, în interviul pentru Sky Sports, şi modul în care a aflat că Juergen Klopp va pleca. "Am avut o întâlnire la ora 10:30, ceea ce este ciudat, am ajuns şi l-am văzut pe agentul său, aşa că am crezut că (antrenorul) şi-a reînnoit contractul. Şi atunci Virgil (van Dijk) mi-a spus că pleacă. Am fost surprins şi am întrebat: Dar de ce?'", a povestit el.

ADVERTISING

Juergen Klopp (56 ani) a anunţat în luna ianuarie că se va despărţi de FC Liverpool la finalul actualei ediţii din Premier League, din cauza epuizării, după nouă sezoane petrecute la gruparea de pe Anfield, alături de care a câştigat un titlu în Premier League (2020), Cupa Angliei (2022), Liga Campionilor (2019), Supercupa Europei (2019), Cupa Mondială a Cluburilor (2019), Supercupa Angliei (2022) şi Cupa Ligii engleze (2022).

ADVERTISING
PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇