Mirel Rădoi a făcut primele declarații din postura de antrenor la FCSB.
El a confirmat acordul, dar a menționat că va face mai multe declarații marți, când va susține o conferință de presă.
„Am discutat. E totul în regulă! Vorbim mâine într-un cadru mai civilizat ca să nu pară că sunt arogant, [vorbind] din mașină. O să vorbescă nașul și mâine ne vedem și puteți să întrebați orice. Totul este în regulă. La mine, cuvântul este ca și cum aș fi semnat”, a spus Mirel Rădoi, conform Gsp.ro.
Gigi Becali a afirmat, după întâlnirea cu Rădoi, că antrenorul are deja o ofertă de 1.6 milioane de euro pe an, pe care vrea să o accepte din vară.
"Acum doar a venit să discutăm niște mici detalii, ce înseamnă staff-ul. Trebuie să le dea niște bani la staff. El nu vrea bani, va veni doar să ajute. Într-un fel, îl apreciez mai mult.
Mi-a spus așa. Și asta nu e de fapt o veste bună nici pentru mine, nici pentru suporteri. El are deja ofertă de 1,6 milioane de euro care, într-un fel, e acceptată. Din vară. El mi-a spus așa.
Eu, când i-am dat mesaj, i-am zis: 'Sunt nașul tău, ajută-mă'. A zis: 'Vin să te ajut, o scoatem. Știu, au studiat totul'. A zis să stau liniștit, că o scoatem.
Eu nu i-am spus lui, dar m-am gândit. Păi îi dau eu 1 milion! M-a ambiționat. Eu credeam că el vine… Nu a venit cu niciun fel de gând de câștig. Mi-a arătat oferta de 1,6 milioane”, a afirmat Becali.
