Mircea Sandu, achitat definitiv într-un dosar de luare de mită

Mircea Sandu, achitat definitiv într-un dosar de luare de mită
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), şi soţia sa, Elisabeta, au fost achitaţi definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 724.000 lei de la reprezentanţii unei case de avocatură.

„În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – DNA împotriva sentinţei penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 17005/3/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

ADVERTISING

În acelaşi dosar, soţia lui Mircea Sandu, Elisabeta Sandu, a fost achitată pentru complicitate la luare de mită.

Pe 8 octombrie anul trecut, Mircea Sandu şi soţia sa au fost achitaţi în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, decizia fiind contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Mircea Sandu şi soţia sa au fost trimişi în judecată de DNA în iunie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

"La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură. Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009", susţin procurorii.

ADVERTISING

Conform DNA, societatea de avocatură a obţinut de la FRF, în cursul anului 2011, suma de 11.705.626 de lei în baza celor două contracte.

Recent, Mircea Sandu a fost trimis în judecată de DIICOT într-un alt dosar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, în legătură cu un contract privind construcţia unui centru de fotbal în Buftea, prejudiciul fiind de 3,8 milioane lei. În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi ginerele lui Mircea Sandu, Ziv-Asher Tetelman.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇