Mircea Rednic anunță transferuri în masă la Dinamo

Mircea Rednic anunță transferuri în masă la Dinamo

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că va aduce alţi 3-4 jucători la echipă în speranţa că jocul formaţiei sale se va regla până în pauza de iarnă când va lua unele decizii privind lotul.

„Legat de meciul de mâine (cu Gaz Metan Mediaş, n. red.), nu mai vreau să vorbesc despre importanţa lui, pentru că în situaţia noastră orice meci, orice punct sau puncte acumulate sunt binevenite şi avem nevoie ca de aer de ele. Am avut aproape 10 zile la dispoziţie să lucrez cu piesele mele, să le cunosc mai bine, Am avut şi un meci amical şi mi-am făcut o părere şi o imagine legat de ceea ce avem, de ceea ce putem să aducem în perioada aceasta. Astăzi Michel Espinosa va semna, este la club acum. Până duminică încă doi jucători vor semna, e vorba de un atacant, avem două posibilităţi, un atacant din Olanda şi unul din Bulgaria. Tomas Vestenicky astăzi o să facă testul fizic după care vom lua o decizie. Avem discuţii avansate cu un fundaş dreapta, care a jucat în Belgia şi pe care îl cunosc, şi sper ca de luni să semneze şi să intre în programul echipei. Cam astea sunt noutăţile. Ei nu au venit în probe, în situaţia actuală, trebuie să facă testul medical, să facă testul fizic, pentru că este foarte important, că sunt probleme fizice. O să încercăm să îi aducem măcar la 80% din posibilităţile fizice pentru că meciurile pe care le aveam sunt importante pentru a lua puncte. Jucătorii care au venit până acum au opţiune până în iarnă, cei care au fost aduşi de mine au opţiune în iarnă, deci nu vrem să riscăm. Cine confirmă rămâne, cine nu, pleacă. Nu pot să spun de câţi jucători mai am nevoie, dar în perioada următoare cred că vor fi trei-patru. Nu vreau să aduc ca să avem concurenţă aiurea”, a declarat Rednic.

ADVERTISING

Tehnicianul a spus că a avut o discuţie cu conducerea clubului privind viitorul echipei, de care este mulţumit, precizând că în acest moment este preocupat de următoarea partidă din Liga I, cu Gaz Metan Mediaş: "Am avut o discuţie cu conducerea legat de situaţia financiară şi lucrurile sunt OK în momentul de faţă, dar important este ce facem noi că echipă. La meciul de la Mediaş ne dorim să luăm puncte, un punct, pentru că este o echipă care de când a schimbat antrenorul are o altă faţă. În ultimele două jocuri au jucat chiar foarte bine. Sunt jucători acolo cu care eu am lucrat, jucători cu calitate. Trebuie să ne aşteptăm la un meci foarte greu, dar eu am încredere, mai ales după discuţiile pe care le-am avut, după evoluţia din meciul cu UTA. Sunt trei puncte în joc şi vrem să le luăm, apoi mai vin jucători, revin şi unii accidentaţi. După meciul cu UTA nu mai sunt îngrijorat, pentru că am avut atitudine, am încredere că o vom putea scoate până în iarnă şi apoi vom vedea ce vom face".

ADVERTISING

Rednic s-a declarat îngrijorat de numărul mare de îmbolnăviri de Covid-19 din România, precizând că aproximativ trei sferturi dintre jucătorii săi sunt vaccinaţi.

"Normal că ne îngrijorează cazurile numărul mare de îmbolnăviri, de aceea am luat şi măsuri, băieţii se dezbracă în camere şi vin direct la antrenament. Am şi discutat cu ei, noi ne luăm toate măsurile, dar ei apoi să duc acasă. Cred că trei sferturi dintre ei sunt vaccinaţi", a mai spus Rednic.

Tehnicianul nu a dorit să comenteze decizia fostului antrenor, Dario Bonetti, de a solicita clubului plata salariilor restante: "Eu nu pot să judec nici pe jucători, nici pe Bonetti, pentru că este vorba de bani, este treaba lor. Dar asta o să dureze".

ADVERTISING

Întrebat dacă în acest moment ajută echipa cu bani, aşa cum a mai procedat în trecut, Rednic a spus: "Nu vreau să vorbesc despre asta, ajut cu ce pot şi nu numai eu. În plus eu plătesc performanţa".

După 11 etape, Dinamo ocupă penultima poziţie în clasamentul Ligii I, cu 7 puncte, şi va întâlni vineri, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din cadrul etapei a 12-a.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!