Mircea Lucescu (80 de ani) a luat o decizie importantă ca urmare a problemelor medicale cu care s-a confruntat și în urma cărora a ajuns la spital, duminică, 29 martie.
„Il Luce” a explicat că s-a enervat „foarte tare” înainte să i se facă rău și să fie chemată ambulanța pentru a-l transporta la spital.
Deși inițial și-a dorit să plece cu mașina la Bratislava, în Slovacia, pentru a sta pe bancă la meciul amical pe care România îl are de jucat pe 31 martie, „Il Luce” a decis să nu mai plece. Conștient fiind, totuși, de pericolele la care se expune.
"Unde să mai plec? Cine mă lasă să mă duc după toată tevatura asta care a ieșit azi? Sper să se descurce băieții și fără mine, deși nu pot să pricep rostul unui astfel de meci și de ce FIFA a decis așa", a declarat Mircea Lucescu, conform Golazo.
Meciul cu Turcia a fost ultimul pentru Lucescu din postura de selecționer al naționalei României, locul său urmând să fie luat, cel mai probabil, de Gică Hagi.
