Mihai Neșu, dezvăluiri cutremurătoare: Ce i-au transmis doctorii din Olanda și când a fost la un pas de moarte

Mihai Neșu, dezvăluiri cutremurătoare: Ce i-au transmis doctorii din Olanda și când a fost la un pas de moarte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mihai Neșu dezvăluie că a fost la un pas de moarte în 2014, la trei ani de la groaznicul accident în urma căruia a rămas paralizat.

„Eu sunt bine acum. În 2014 a fost o sincopă în care nu mai funcționa nimic în organism și toată lumea credea că o să mor. Tata, Dumnezeu să-l ierte, era simpatic că venea la spital și se uita pe analize, cum era el doctor, și era într-o stare mai tristă după accidentul meu… Vedea el că am nu știu ce pe la plămâni… a fost o situație gravă atunci, dar m-a ajutat Dumnezeu să trec și am învățat că trebuie să am mai mare grijă de mine”, a povestit Neșu pentru Antena Sport.

ADVERTISING

Nu a fost singurul episod în care Neșu a primit șanse mici de a scăpa cu viață.

"Chiar un doctor, la primul control în Olanda, s-a uitat pe dosarul meu și mi-a spus că nu înțelege cum mai trăiesc. A spus că 99 din 100 mor în situația mea. Adică eu am rămas fără oxigen foarte mult timp, chiar dacă a venit repede ambulanța. Am avut ruptă o arteră, inunda sângele în creier… și asta a fost cel mai greu de oprit. Din operația de 5 ore, 3 ore s-au chinuit să oprească sângerarea asta. Minunea a fost că n-am rămas cu sechele după problema asta", a mai dezvăluit acesta.

ADVERTISING

Totuși, Neșu a trecut cu bine peste toate aceste episoade, iar în prezent susține ca are analize "ca la un om în activitate fizică".

"Prognoza lor a fost că n-o să pot să respir niciodată, că nu o să pot să mă mișc niciodată, dar pot mișca singur o mână, destul de bine, pot mânca singur cu ajutorul unor unelte. Chiar zilele trecute mi-am făcut niște teste, să văd cum circulă sângele, și toate sunt ca la un om în activitate fizică", a conchis fostul sportiv.

Mihai Neșu, acum în vârstă de 39 de ani, a suferit un groaznic accident în timpul unui antrenament al echipei sale de atunci, FC Utrecht, în urma căruia a rămas paralizat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇