Mercedes începe sezonul perfect! Russel câștigă Marele Premiu al Australiei la începutul CM de Formula 1

Mercedes începe sezonul perfect! Russel câștigă Marele Premiu al Australiei la începutul CM de Formula 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marele Circ din Formula 1 și-a programat debutul Campionatului Mondial din 2026 în acest week-end în Australia, iar pe circuitul Albert Park din Melbourne a câștigat englezul George Russel de la Mercedes.

Mercedes de altfel a făcut dubla la Antipozi și se anunță marea favorită la titlu, atât la individual, cât și la constructori, având în vedere că pare singura trupă care a ghicit mașina după noile setări și schimbări de regulament.

Russel a fost urmat de colegul Kimi Antonelli și de Charles Leclerc (Ferrari). Ferrari care nu s-a mișcat deloc rău față de ultimul an în care mașina lor a fost catastrofală. Piloții scuderiei italiene au bifat locurile 3 și 4, însemând că pot lupta pentru titlu în dauna rivalei de o viață Mercedes.

Campionul Mondial en-titre Lando Norris a dezamăgit în mașină sa McLaren, terminând pe 5, chiar deasupra cvadruplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull.

2019 a fost ultimul an în care Mercedes a terminat prima cursă a anului pe primele două locuri, ceea ce înseamnă că inginerii echipei germane și-au făcut bine de tot lecțiile pentru acest sezon.

„Îmi place această mașină, îmi place acest motor”, a spus George Russell imediat după ce a trecut linia de finish.

În top 10 au mai terminat Oliver Bearman, debutantul Arvid Lindblad, Gabriel Bortoleto și Pierre Gasly. Verstappen a plecat de pe 20 în grilă și totuși a bifat locul 6, confirmând imensul talent al campionului olandez de la Red Bull Racing.

Clasamentul general al piloților:
George Russell – 25 puncte
Kimi Antonelli - 18
Charles Leclerc – 15
Lewis Hamilton - 12
Landon Norris – 10 puncte
Max Verstappen – 8 puncte
Oliver Bearman – 6 puncte
Arvid Lindblad – 4 puncte
Gabriel Bortoleto – 2 puncte
Pierre Gasly – 1 punct


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇