Presa din Turcia anunță că Marius Șumudică ar putea semna cu o nouă echipă

Presa din Turcia anunță că Marius Șumudică ar putea semna cu o nouă echipă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marius Șumudică este foarte aproape de o nouă aventură pe banca tehnică.

După despărțirea de Rapid în luna mai, în urma unui sezon sub așteptări, antrenorul român se află în negocieri avansate pentru a reveni la o echipă pe care a mai condus-o în trecut, potrivit presei din Turcia.

Este vorba despre Gaziantep FK, formație din Superliga Turciei, acolo unde Șumudică a mai antrenat în două rânduri: între iulie 2019 și ianuarie 2021, respectiv între septembrie 2023 și martie 2024.

În prezent, lotul celor de la Gaziantep include doi internaționali români – Alexandru Maxim și Deian Sorescu.

ADVERTISING

Ambii au mai lucrat cu Șumudică în perioada precedentă petrecută la club și au fost jucători de bază în sezonul recent, Maxim purtând și banderola de căpitan.

Gaziantep a încheiat sezonul 2024-2025 pe poziția a 12-a, cu 45 de puncte, departe de lupta pentru salvarea de la retrogradare, dar și fără șanse la cupele europene.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri