Louis Munteanu a făcut o serie de declarații dure la adresa conducerii lui CFR Cluj.
Atacantul a lăsat să se înțeleagă că va pleca de la CFR Cluj în iarnă, indiferent de oferta pe care o va avea.
El a susținut că a intrat în criză de formă pentru că în vară nu a fost lăsat să se antreneze deoarece i s-a promis că se va transfera.
„Cine o mai rămâne din iarnă la CFR Cluj, să o scoată la capăt. Eu nu știu dacă o să mai fiu și din iarnă. Așa s-a zis și în vară, am fost transferat la toate echipele și tot aici sunt. În vară au fost oferte concrete. Nu am fost lăsat să mă antrenez că aveam oferte, nu m-au lăsat să mă antrenez că o să plec și apoi m-au băgat să joc în Europa. Acum nu știu ce oferte am. Știu că în vară au fost oferte foarte bune și nu am fost lăsat să plec, s-au cerut sume foarte mari”, a spus Louis Munteanu la Digi Sport.
În vară, CFR Cluj a refuzat o ofertă de 10 milioane de euro pentru Louis Munteanu.
Atacantul era cotat la acea vreme de CFR Cluj la 18 milioane de euro.
