Gruparea FC Liverpool s-a distrat în deplasarea de la Manchester United, pe Old Trafford, scor 3-0, în compania viitoarei adversare a lui FCSB în grupa principală din Europa League, însă abia peste un an, pe 30 ianuarie.
În prima parte, marele erou al serii a fost columbianul Luis Diaz, cu goluri marcate în minutele 35 și 42. Diaz a reluat cu capul simplu din câțiva metri după o centrare perfectă marca Salah din flancul drept, iar câteva minute mai târziu, aceeași combinație s-a multiplicat la xerox, însă de data aceasta sud-americanul Diaz a reluat frumos din voleu, cu piciorul drept, la colțul scurt.
Partea secundă a început în trombă prin șutul perfect al lui Mo Salah, minutul 56.
Alexander-Arnold a introdus mingea în poarta adversă în minutul 7, a sărbătorit reușita după ce tehnologia goal-line a confirmat că balonul depășise linia porții, apoi golul „cormoranilor” a fost anulat.
Liverpool începe excelent acest nou sezon de Premiership, deși a schimbat antrenorul, iar acum îl are pe olandezul Arne Slot pe bancă. Doar City mai are la fel aceeași linie de clasament, 9 puncte din 9. United, pe de altă parte, a început ezitant stagiunea, având doar 3 puncte, fiind pe 14.
Oamenii începuseră să plece din tribunele Old Trafford, încă înainte de minutul 90, o mare rușine pentru gazde..