Liga 1: Craiova învinge dramatic CFR Cluj și relansează lupta la titlu

Liga 1: Craiova învinge dramatic CFR Cluj și relansează lupta la titlu

Universitatea Craiova a câștigat marele derbi cu CFR Cluj, în deplasare, scor 3-2, relansând lupta la titlu și fiind prima formație care câștigă în Gruia după o pauză de 2 ani. Oltenii sunt acum la doar un punct de CFR în clasament.

Golurile au fost marcate de Koljici, Mihăilă și Cicâldău pentru olteni, în timp ce pentru CFR a punctat Deac, dar și Vinicius.

Prima parte a întâlnirii dintre CFR și Craiova a fost una mult peste media Ligii 1, plăcută ochiului, cu foarte multe faze de gol. Craiova începea în trombă partida, cu peste 15 minute de dominare. Golul a venit poate firesc, în minutul 10, prin bosniacul Koljici, care a șutat nemilos de la distanță, pe jos, de la circa 20-25 de metri.

Nistor putea majora avansul doar două minute mai târziu, însă acum Arlauskis a putut să pareze. CFR a încercat să iasă la joc și au început și ocaziile de gol curând. Itu a lovit bara transversală cu o lovitură de cap după un corner, iar Costache a încercat o reluare fantezistă din pasa lui Deac.

Kolijici putea face 2-0 pe final de prim mitan, dar scăpat singur cu Arlauskis a tras doar în lituanian. Prima parte se încheia cu o ocazie a lui Bălașa, dar și cu înlocuirea lui Costache, după ce Dan Petrescu a făcut o criză de nervi la adresa fostului dinamovist.

ADVERTISING

Nici partea secundă nu a dezamăgit în Gruia. Chiar dacă primele 5 minute au fost foarte prudente, cu niciuna dintre echipe nedorind să riște. Minutul 55 a venit cu o reușită fabuloasă a lui Mihăilă, un lob perfect de la marginea carelui, găsit fiind Mihăilă perfect cu o pasă a lui Ivan, la limita offside-ului.

Nu s-au lăsat însă nici clujenii atât de ușor, iar câteva minute mai târziu Ciprian Deac avea să marcheze un gol de kinogramă, de la colțul careului mare direct la vinclu, pentru 1-2. Zece minute mai târziu, CFR avea să revină imperial în meci, profitând și de o cădere inexplicabilă a Craiovei, care la 2-0 a avut șansa să închidă meciul, dar Ivan a tras doar în portar.

Vinicius a reluat perfect cu capul după un corner, centrare a lui Deac, iar meciul era relansat. Egalarea aceasta a turnat plumb în picioarele jucătorilor craioveni, care nu au mai fost în stare să semene cu cei din primele 55 de minute. Clujul a dominat partida, a insistat, și-a făcut ocazii. Părea că e în control și că îi convine acest scor de 2-2, care menținea distanța de 4 puncte față de olteni.

Dar lovitura avea să vină în minutul 87, când Cicâldău a marcat de lângă Camora, pentru 3-2, un balon deviat și de călcâiul căpitanului clujean în poartă.

ADVERTISING

S-a terminat 3-2, după o luptă crâncenă, Craiova venind acum la doar un punct în spatele liderului CFR. În ultima etapă, trebuie să punctam acest lucru, va avea loc chiar returul, Craiova versus CFR. Ultima formație care marcase 3 goluri pe terenul lui CFR fuseseră cei de la Dudelange, din Luxemburg, în Europa League.

Filmul partidei:

Final de meci, Craiova învinge cu 3-2!

Min.93: Păun trage pe lăngă poartă, ce șansă are CFR!

Min.90: 6 minute de prelungire avem!

Min.88: Două schimbări la gazde, ies Omrani și Bordeianu, intră Traore și Chipciu.

Min.87: GOOOOOOOOOOOOOOOL Craiova!! 3-2, oltenii nu renunță, Cicâldău marchează din fața lui Camora, balonul e deviat de călcâiul acestuia din urmă, îl păcălește pe Arlauskis și intră în poartă.

Min.83: Manea trage tare și pe jos din careu, dar Pigliacelli prinde în doi timpi.

Min.81: Iese Vlădoiu și intră Vătăjelu, iar apoi iese Bălașa și intră Cosici.

Min.78: Rondon primește o minge bună în careu, dar șutul e slab și Pigliacelli prinde.

Min.74: Încă o schimbare la olteni, intră Bărbuț în locul lui Ivan.

Min.71: Intră Gustavo la olteni în locul lui Dan Nistor.

ADVERTISING

Min.70: GOOOOOOOOOOOOOOL CFR Cluj! Vinicius reia cu capul perfect după un corner, o centrare perfectă venită de la Deac. 2-2, ce nebunie de partidă!!

Min.65: Clujenii par că au acum întăietate, domină mijlocul terenului și încearcă să împingă jocul în jumătatea adversă.

Min.60: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOL CFR! Șut superb Ciprian Deac, de la colțul careului, direct la vinclu, 1-2, ardelenii revin în meci, avem o partidă aici în Ardeal!

Min.58: Petrila în locul lui Itu și Rondon în locul lui Djokovici, sunt două schimbări acum la CFR. Craiova putea face mai devreme 3-0, dar șutul lui Ivan de la distanță a fost parat de Arlauskis.

Min.55: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL Craiovaaa! Mihăilă inventează un lob perfect după o pasă inspirată a lui Ivan. Ce reușită fabuloasă, 2-0 pentru olteni care reaprind lupta la titlu!!!

Min.52: Bălașa face un fault la Omrani și primește un cartonaș galben.

Min.50: Cinci minute prudente în acest debut de mitan secund la Cluj.

Începe partea secundă!

Pauză în Gruia, Craiova conduce cu 1-0!

Min.39: Bălașa după un corner intervine surprinzător, Arlauskis are din nou o mare paradă!

Min.37: Koljiici e singur cu Arlauskis, după o pasă perfectă a lui Mihăilă, Burcă a greșit plasamentul. Bosniacul trage însă doar în portar, ce șansă!!

Min.31: Costache e înlocuit de Dan Petrescu, intră Păun la CFR.

Min.27: Itu reia cu capul în bară după o centrare din corner, CFR începe să insiste din ce în ce mai mult la poarta olteană!!

Min.25: Mihăilă reia cu capul destul de departe de poartă, după o centrare a lui Ivan.

Min.20: Vinicius are o lovitură de cap foarte bună după un corner, dar Pigliacelli are un reflex de zile mari, de portar de handbal. Craiova scapă cu fața curată!

Min.16: Vine prima ocazia a gazdelor. Costache încearcă o reluare fantezistă după o centrare a lui Deac de pe flancul drept, puțin peste poartă.

Min.15: Prim sfert de oră dominat clar de olteni, CFR nici măcar nu s-a apropiat de poarta adversă, spre disperarea lui Dan Petrescu.

Min.12: Nistor e aproape de 2-0, incursiune frumoasă, șut bun dar pe centru, scoate Arlauskis în față! Domină Craiova..

Min.10: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL Craiova!!! Șut perfect de la distanță pe jos al lui Elvir Koljici, bosniacul trage perfect de la 20-25 de metri, mare surpriză în Gruia, 1-0 Craiova!!

Min.8: Istvan Kovacs se îndreaptă spre Dan Petrescu la marginea terenului și îl calmează pe fostul fundaș dreapta, care începuse deja cu proteste masive.

Min.6: Costache se agață de adversar în careul advers și cerșește practic un 11 metri, dar Kovacs e intransigent și îi acordă galben pentru simulare.

Min.3: Bancu ratează șutul de la distanță și trimite doar în marginea terenului.

Începe partida din Gruia!

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Itu, Bordeianu, Djokovic - C. Deac, Omrani, V. Costache.
Rezerve: Hindrich - D. Ciobotariu, Cestor, Hoban, Al. Păun, Petrila, Rondon, L. Traore.
Antrenor: Dan Petrescu.

Craiova: Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Acka, Bălașa, N. Bancu - Nistor, Al. Mateiu, Cicâldău - An. Ivan, Koljic, V. Mihăilă.
Rezerve: I. Popescu - Vătăjelu, Cosic, Ivanov, Qaka, Baiaram, Bărbuț, Gustavo, L. Nițu.
Antrenor: Cristiano Bergodi.

CFR Cluj și Craiova se întâlnesc într-un mare derbi din Liga 1, un meci al primelor două clasate. E ultima șansă la titlu a Craiovei, care e acum clasată la 4 puncte în spatele lui CFR și trebuie să câștige pentru a mai spera în acest final de play-off.

Până acum, de la reluarea campionatului, clujenii s-au impus pe teren propriu cu FCSB, scor 1-0, și în deplasare la Botoșani, scor 0-2, în timp ce Craiova are două victorii cu 2-1, cu Astra și FC Botoșani.

Echipele probabile:

CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Burcă, Vinicius, Camora - Itu, Hoban, Djokovici - Deac, Omrani, Costache. Antrenor: Dan Petrescu.

Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Bălașa, Acka, Bancu - Nistor, Mateiu, Cicâldău - Ivan, Koljici, Mihăilă. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Arbitru: Istvan Kovacs.

Partida va fi televizată pe DigiSport, TelekomSport și LookTV.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!