România termină la egalitate cu Finlanda

România termină la egalitate cu Finlanda

Naționala României se întoarce cu un punct din meciul jucat vineri seara în deplasare cu reprezentativa Finlandei.

1-1 a fost scorul întâlnirii de la Helsinki.

Nordicii au deschis scorul în minutul 12, prin Pukki, în timp ce reușita "tricolorilor" a fost semnată de Tănase, în minutul 52.

Cum Bosnia a învins Muntenegru (scor 1-0) în celălalat meci din grupă, România nu mai are nicio șansă la primul loc în grupă.

Un nou rezultat pentru naționala României, dar jocul a arătat ceva mai bine față de întâlnirile disputate în acest an.

"Tricolorii" au fost mai periculoși in startul meciului, însă golul a picat în poarta lui Radu, care a fost învins de Pukki cu un șut de la marginea careului.

România a căutat cu disperare egalarea și a avut ghinion că n-a reușit-o înainte de pauză, mai ales la succesiunea de ocazii din minutul 33, când am lovit și de două ori bara.

ADVERTISING

Tănase, în minutul 52, a fost cel care a restabilit egalitate, cu o reluare din câțiva metri.

Finalul meciului i-a găsit pe "tricolori" în atac, însă Finlanda a avut ocaziile mai mari.

S-a terminat 1-1, iar cele două echipe nu mai au nicio șansă la primul loc în grupă, care va fi ocupat de Bosnia și Herțegovina.

Dar iată cum arată clasamentul în grupa României înaintea ultimelor meciuri:

  1. Bosnia 11p
  2. Muntenegru 7p
  3. Finlanda 5p
  4. România 4p

În ultima etapă din grupă, programată luni seara, se vor întâlni România - Bosnia și Muntenegru - Finlanda.

Ocupanta primului loc avansează în Liga A a Ligii Națiunilor, în timp ce ocupanta ultimului loc va retrograda în Liga C.

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea meciului dintre naționalele Finlandei și României, din penultima etapă a grupelor Ligii Națiunilor:

Finlanda - România 1-1 (Pukki '12 / Tănase '52)

ADVERTISING

'90+5 - FINALUL MECIULUI

'90+4 - Hradecky respinge la un șut al lui Cicâldău.

'90+1 - Finlandezii trec din nou pe lângă gol, la o fază la care mingea este respinsă de pe linia porții apărate de Radu.

'90 - Cinci minute de prelungiri pentru această repriză secundă.

'90 - Ultima schimbare în tabăra "tricolorilor": iese Răzvan Marin, intră Cicâldău.

'90 - O nouă ocazie uriașă irosită de gazde! Kairinen dă pe lânga minge într-o poziție excelentă.

'84 - Ce ocazie! Kallman scapă singur cu Radu, dar trimite puțin pe lângă poartă.

'80 - Stanciu trimite milimetric pe lângă poarta nordicilor, la capătul unei faze superbe.

'79 - O nouă schimbare făcută de Edi Iordănecu: iese Sorescu, intră Drăguș.

'75 - Ce ocazie! Sorescu trimite greșit cu capul la o centrare perfectă a lui R.Marin.

66 - Triplă schimbare la naționala României: intră Cordea, Stanciu și Pușcaș, ies Alibec, Tănase și Man.

ADVERTISING

'65 - Marius Marins oprește un contraatac al nordicilor și se alege cu un cartonaș galben.

'65 - Sorescu trage în primul fundaș dintr-o poziție bună.

'60 - Hradecky prinde în doi timpi un șut al lui Man de la marginea careului.

'59 - Rus blochează o acțiune periculoasă a lui Kamara.

'54 - Ce șansă! Alibec trimite de puțin pe lângă poarta nordicilor.

'52 - GOOOL ROMÂNIA !!! Tănase primește de la Bancu și împinge mingea în poartă din 6 metri !!!

'51 - Ce ocazie! Sorescu trece din nou pe lângă gol.

'50 - Hradecky reține la un șut al lui Sorescu.

INFO: Am jucat de 12 ori împotriva finlandezilor, ne-am impus de 9 ori, iar trei partide s-au încheiat la egalitate. Ultimul duel a avut loc chiar anul acesta, în iunie, pe stadionul Giulești, când ne-am impus cu 1-0.Finlanda este un oponent intrat în istoria echipei naționale. Cel mai mare scor la care am câștigat s-a înregistrat împotriva finalndezilor, în 1973, când am învins cu 9-0, la București. Golurile noastre au fost reușite de I. Dumitru, Marcu (2), M. Sandu (2), Dumitrache (2), Pantea, D. Georgescu.

A început repriza secundă


'45 - Finalul primei reprize.

'41 - Rus intră tare asupra unui adversar și vede cartonașul galben.

'39 - Bancu trimite departe de poartă cu un șut de la distanță.

'33 - Ce ocazie! Tănase trece și el pe lângă egalare, cu o reluare din câțiva metri, care a trecut de puțin pe lângă poarta lui Hradecky.

'33 - ÎNCĂ O BARĂ! Rațiu lovește și el bara cu o centrare șutată!

'33 - BARĂ ROMÂNIA! Șutul de la distanță al lui Sorescu izbește bara din dreapta a porții nordicilor!

INFO: În celălalt meci al grupei, Bosnia a deschis scorul contra Muntenegrului. A marcat Demirovic, în minutul 32.

'30 - Bancu pătrunde bine în partea stângă, încearcă să-și facă mingea pentru șut, dar este deposedat.

'26 - Răzvan Marin șutează frumos de la distanță, însă Hradecky este la post și reține.

'25 - Pukki trimite pe lângă poartă dintr-o poziție bună, după o mare eroare a lui Bancu.

'21 - Alibec reia cu capul, dar slab, iar goalkeeperul finlandezilor reține fără emoții.

INFO: Dacă pierde la Helsinki, România va termina grupa pe ultimul loc, iar selecționerul Edi Iordănescu poate fi demis ca urmare a unei clauze din contract.

'12 - GOL FINLANDA !!! Pukki îl învinge pe Ionuț Radu cu un șut de la marginea careului !!!

'10 - Bancu centrează din partea stângă, însă Alibec nu ajunge la minge.

INFO: În vară, la București, România a învins Finlanda cu 1-0, după un gol al lui Bancu.

'5 - Sorescu pătrunde bine în careul advers, însă alege o soluție neinspirată și ratează o bună oportunitate.

INFO: Înaintea meciurilor din această seară, clasamentul in Grupa 3 din Liga B a Ligii Națiunilor se prezintă astfe:

  1. Bosnia 8p
  2. Muntenegru 7p
  3. Finlanda 4p
  4. România 3p

Prima clasată promovează în Liga A, în timp ce ultima clasată retrogradează în Liga C.

ora 21:46 - A început meciul

Meciul se joacă la Helsinki și este televizat în România de postul Antena 1.

De la aceeași oră, în grupa României se joacă și meciul dintre Bosnia și Herțegovina și Muntenegru.

ECHIPELE:

FINLANDA: 1. Hradecky – 17. Alho, 2. L. Väisänen, 4. Ivanov, 3. Jensen, 18. Uronen – 16. Valakari, 11. Schüller, 6. Kamara – 9. F. Jensen, 10. Pukki. Selecționer: Markku Kanerva
Rezerve: 12. Eriksson, 23. Sinisalo – 5. Tenho, 7. Hostikka, 8. Niskanen, 13. Soiri, 14. Lingman, 15. Kairinen, 19. Forss, 20. Pohjanpalo, 21. Källman, 22. Hoskonen

ROMÂNIA: 1. Radu – 2. Rațiu, 5. Nedelcearu, 17. Rus, 11. Bancu – 18. R. Marin-cpt., 14. M. Marin, 19. Tănase – 20. Man, 7. Alibec, 13. Sorescu. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 3. Mitrea, 4. Manea, 6. Băluță, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Stanciu, 15. Olaru, 21. Drăguș, 22. Camora, 23. Cordea

Arbitru: Carlos del Cerro Grande (Spania).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇