Universitatea Craiova învinge entuziasmant Spartak Trnava: Oltenii, favoriți la calificare

Universitatea Craiova învinge entuziasmant Spartak Trnava: Oltenii, favoriți la calificare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova a câștigat, joi, scor 3-0, împotriva slovacilor de la Spartak Trnava în prima manșă a turului trei preliminar de calificare în Conference League.

În Bănie, meciul a început prost pentru echipa lui Mirel Rădoi. Duris a marcat cu latul, simplu, din apropiere, dar reușita sa a fost anulată pentru ofsaid.

Băluță, Telles și Baiaram au semnat ocazii pentru olteni până la pauză, dar fără efect pe tabelă. Portughezul Telles a ratat o ocazie uriașă, a șutat pe lângă poartă din interiorul careului, lansat excelent de Tudor Băluță. Al Hamlawi a ratat cea mai mare șansă de gol a „leilor”, în prelungirile primei reprize: a trimis cu capul spre poartă, iar goalkeeperul slovacilor a respins in-extremis.

La pauză a fost 0-0. Imediat după odihnă, Ștefan Baiaram a deschis scorul cu un gol fabulos marcat în minutul 51, cu un șut plasat în vinclul porții celor de la Spartak Trnava.

Al Hamlawi a înscris și el imediat, în minutul 53, și a dublat avantajul echipei lui Rădoi. În minutul 81, Carlos Mora a punctat și el, la capătul unei acțiuni colective frumoase a oltenilor. Universitatea Craiova pleacă favorită certă la returul de peste o săptămână, din Slovacia.

Dacă va trece de Spartak Trnava, Universitatea Craiova va da în play-off-ul UECL peste Viking din Norvegia sau Istanbul Bașakșehir din Turcia, cu calificarea în faza ligii drept mare miză.

UNIVERSITATEA CRAIOVA - SPARTAK TRNAVA 3-0 (Baiaram 51, Al Hamlawi 54, Mora 81)

Min. 90+6 - Final de joc.

Min. 88 - ELIMINARE! Paur vede cartonașul roșu în urma intervenției VAR, după ce l-a lovit cu cotul în față pe Băluță.

Min. 81 - GOL CRAIOVA! Carlos Mora marchează și el, în Bănie! Pătrundere excelentă a oltenilor spre poartă, șut blocat al lui Baiaram, iar Mora împinge mingea în poartă din apropiere.

Min. 54 - GOL CRAIOVA! Al Hamlawi e lansat excelent în adâncime, întoarce un adversar, șutează cu stângul și-l învinge pe portarul advers.

Min. 51 - GOL CRAIOVA! Ștefan Baiaram plaseză excelent mingea în plasa porții slovacilor, cu un șut cu efect de pe linia de 16 metri.

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+6 - Pauză.

Min. 3 - GOL ANULAT SPARTAK TRNAVA! Duris înscrie simplu cu latul, din apropiere, dar reușita sa este anulată pentru ofsaid.

Min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Isenko - Romanchuk, Screciu, Badelj - Mora, Teles, Băluță, Cicâldău, Bancu - Al-Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Barbu, Băsceanu, Crețu, Houri, Lung, Matei, Anzor, Mogoș, Nsimba, Rădulescu, F. Ștefan, Stevanovic
Spartak Trnava: Frelih - Nwadike, Kostrna, Twardzik - Holik, Prochazka, Kratochvil, Mikovic - Azango, Duris, E. Daniel
Rezerve: Badolo, Jureskin, Karhan, Kudlicka, Giorgi, Paur, Sabo, Skrbo, Tomic, Ujlaky, Vantruba, Vasil

După ce a trecut de FK Sarajevo, cu o victorie spectaculoasă în returul de pe teren propriu, Universitatea Craiova primește acum vizita celor de la Spartak Trnava (Slovacia).

Cele două echipe se vor duela în dublă manșă pentru accederea în play-off-ul de calificare pe tabloul principal din Conference League.

Ce a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare jocului

”(n.r. va fi mai greu meciul cu Trnava față de cel cu Sarajevo?) Mult mai greu, și tur și retur. Ambele echipe trebuiau să se întâlnească în play-off. Va fi o partidă mult mai grea, chiar și decât prima partidă cu Sarajevo (n.r. pierdută de Craiova, scor 1-2).

Sunt sigur că atmosfera va fi senzațională, ca la meciul cu Sarajevo. Eu trebuie să am grijă ca băieții să aibă acel echilibru emoțional.

(n.r. Craiova e mai valoroasă decât Spartak Trnava pe Transfermarkt) Nu mă iau după valorile astea. Sunt curios cine face aceste evaluari pe Transfermarkt. Nu reflectă nicio realitate în privința valorii fotbaliștilor. De ani de zile nu dau crezare acestor valori, sunt total eronate.

Spartak Tranava este o echipă foarte bună. Dacă nu vom face meciul perfect, nu avem nicio șansă să câștigăm. Trebuie să limităm adversarul, să nu mai aibă ocazii.

Nu cred că vor juca la contraatac. I-am urmărit. Au încercat să-și asigure posesia. Nu am nicio emoție că mâine vor sta aproape de poarta lor. Nu au o talie ca cei de la Sarajevo, sunt mult mai compacți și mai dinamici. Sunt foarte bine organizați. Vin din Europa League și, în opinia mea, sunt favoriți la această calificare”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă premergătoare partidei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!