Atacantul guineean Serhou Guirassy rămâne liderul clasamentului golgheterilor actualei ediții a Ligii Campionilor la fotbal, deși nu a reușit să marcheze pentru echipa sa, Borussia Dortmund, în meciul încheiat la egalitate pe teren propriu cu formația franceză Lille OSC, scor 1-1, marți seara, în prima manșă a optimilor de finală ale acestei competiții.
Cu un total de 10 goluri, Guirassy îl devansează pe polonezul Robert Lewandowski (FC Barcelona), care urmează să evolueze miercuri pe terenul formației Benfica Lisabona.
Treapta a treia a podiumului este ocupată de norvegianul Erling Haaland (Manchester City) și de brazilianul Raphinha (FC Barcelona), ambii cu câte opt goluri.
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor, ediția 2024-2025:
10 goluri: Guirassy (Borusia Dortmund)
9 goluri: Lewandowski (FC Barcelona)
8 goluri: Haaland (Manchester City), Raphinha (FC Barcelona)
7 goluri: Julian Alvarez (Atletico Madrid), Harry Kane (Bayern Munchen), Kylian Mbappe (Real Madrid), Pavlidis (Benfica), Vinicius Junior (Real Madrid)
6 goluri: Jonathan David (Lille), O. Dembele (PSG), Santiago Gimenez (Feyenoord/AC Milan), Griezmann (Atletico Madrid), Gyokeres (Sporting Lisabona), Wirtz (Bayer Leverkusen)
5 goluri: Rodrygo (Real Madrid), Lookman (Atalanta Bergamo), Lautaro Martinez (Inter Milano), Olise (Bayern Munchen)
...