Liga 1: FCSB o învinge pe Dinamo după un derbi de poveste, cu două penaltiuri și două eliminări

Liga 1: FCSB o învinge pe Dinamo după un derbi de poveste, cu două penaltiuri și două eliminări
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a învins-o în marele derbi pe Dinamo, cu scorul de 3-2, după un meci cu de toate, în etapa cu numărul 6 a sezonului competițional 2020/2021.

Un meci decis de golurile semnate de Tănase o dublă, minutele 8 și 76, ultimul din penalti, plus Cristea, în timp ce pentru Dinamo a punctat tot din penalti Borja Valle, dar și Nemec, în minutul 41.

Prima repriză de pe Arena Națională a făcut toți banii și a avut un singur ingredient lipsă, suporterii, care cu siguranță ar fi realizat ca pe timpuri o super atmosferă. Primele douăzeci de minute au fost clar dominate de formația gazdă, care a și marcat absolut pe merit două goluri.

Mai întâi, Florin Tănase deschidea scorul în minutul 8, după o contră frumoasă a gazdelor, Man i-a pasat luminos pe culoar decarului din Berceni, care a șutat fără milă pe lângă portarul spaniol Mejias.

În minutul 17, după o lovitură de colț, Iulian Cristea a reluat cu sete în plasă cu capul, pentru a realiza un 2-0 din centrarea lui Ovidiu Popescu. Dinamo părea la pământ, dar în minutul 26 a primit un cadou nesperat.

Panțîru l-a lovit peste față în plin careu pe Gonzalez, Petrescu a arătat punctul cu var și Borja Valle a redus din handicap și a făcut-o pe Dinamo să fie la timona partidei. Iar egalarea a venit cumva meritat, pe final de prim mitan, în minutul 41, când Nemec relua puternic de la colțul careului, balonul era deviat de Cristea și intra în plasa unui ghinionist Vlad.

ADVERTISING

Partea secundă nu a mai fost atât de spectaculoasă în ceea ce privește golurile marcate, dar a fost un mitan plin de ocazii de gol, în care și Dinamo putea da lovitura la 2-2.

Golul care a decis totul a venit din penalti în minutul 76, un penalti discutabil și venit după multe proteste din fluierul lui Radu Petrescu. O fază în care Isma Lopez l-a împins în careul mic pe Dennis Man și a luat și roșu din postura de ultim apărător.

Roșu a luat în prelungiri și Răuță, care l-a lovit cu cotul în figură pe Octavian Popescu și a intrat la dușuri mai devreme.

FCSB - Dinamo I Penalty, eliminare Lopez si 3-2 gol Tanase

De remarcat paradele lui Andrei Vlad, care în dese rânduri s-a opus șuturilor dinamoviste, vezi Fabbrini, care la 3-2 putea egala după o lovitură de cap din 7-8 metri..

E prima victorie a lui FCSB din 2017 încoace cu Dinamo, o victorie care îi duce pe roș-albaștri pe 2 în Liga 1, cu 12 puncte, la 6 lungimi însă de lidera Craiova. Dinamo este pe 12 în campionat, cu doar 5 puncte acumulate.

Desfășurarea întâlnirii:

FINAL de meci, FCSB o bate pe Dinamo, 3-2!!

Min.91: Încă un moment tensionat, Buziuc ia galben, dar Rauta ia roșu direct pentru un cot aplicat lui Octavian Popescu în plină figură!

ADVERTISING

Min.90: 3 minute de prelungire! Vlad ia galben pentru trageri de timp.

Min.89: Sorescu reia de la distanță după un corner, mult în înaltul tribunei.

Min.83: Iese și Dennis Man, intră în locul său Șut la FCSB.

Min.81: Man ia galben pentru că a șutat în minge după fluierul arbitrului..

Min.80: Incredibilă parada lui Vlad, lovitură de cap Fabbrini singur din 7-8 metri, ce șansă are Dinamo!!

Min.78: Iese Moruțan și intra Vînă la FCSB, la Dinamo intră Fabbrini în locul lui Gol.

Min.76: GOOOOOOOOOOOOOL FCSB!! Tănase bate impecabil și este 3-2. Camerele l-au surprins pe MM Stoica plângând în hohote în tribune după acest gol...

Min.75: Lovitură de la 11 metri pentru FCSB! Man obține acest penalti, după ce e faultat de Isma Lopez în careul mic, din postura de ultim apărător, ia și roșu apărătorul spaniol.

Min.70: Joc periculos al lui Răuță, la Buziuc, ia galben dinamovistul.

Min.68: Juan Camara reia de la marginea careului, balonul se ducea alături, dar Vlad a vrut să fie sigur și a parat în corner.

Min.60: Ovidiu Popescu face un fault dur și are cartonaș galben. Se joacă totuși dur, dar ritmul partidei e unul alert, de la o poartă la alta.

ADVERTISING
FCSB - Dinamo I Nemec egaleaza 2-2, sut deviat (42)

Min.52: Gol, polonezul de la Dinamo, ia galben pentru un fault la Man.

Min.49: Sorescu reia extrem de puternic de la circa 15-16 metri, Vlad are o paradă uluitoare, scoate de sub bară!!

ÎNCEPE PARTEA SECUNDĂ!

Min.46: Octavian Popescu intră în locul lui Perianu, în timp ce Buziuc îi ia locul lui Buș, primele două schimbări la FCSB.

PAUZĂ pe Arena Națională, meci spectacol, 2-2 după 2-0.

Min.41: GOOOOOOOOL Dinamo! Dinamo revine de la 0-2, Nemec șutează de la colțul careului, Cristea însă deviază decisiv în proprie poartă, ce ghinion pentru fundașul roș-albastru. Ce derbi avem!!

Min.33: Voleu frumos semnat de Sorescu de la distanță, mingea nu se duce foarte departe de poartă.

Min.29: Borja Valle ia galben pentru o palmă peste față la Panțîru, cel care a luat și galben la faultul pe care l-a făcut în careu mai devreme.

Min.26: GOOOOOOOOOL Dinamo! 2-1, Borja Valle bate fără emoții de la 11 metri, se joacă acest mare derbi.

Min.25: Lovitură de la 11 metri pentru Dinamo! Panțîru îl lovește pe Gonzalez, e un braț peste ochi am putea spune, fără îndoială Petrescu dictează punctul cu var.

Min.22: Schimbare la Dinamo, intră Sorescu în locul lui Mihaiu.

Min.17: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB!!! 2-0, după o lovitură de colț bine bătuta de gazde, centrare perfectă Ovidiu Popescu, Iulian Cristea vine la colțul lung și reia cu capul fără emoții în plasă. Ce început pentru echipa roș-albastră.

Min.15: Ceartă între cele două tabere, Tănase și Camara iau galben pentru un conflict la mijlocul terenului.

Min.12: Mare șansă Dinamo! Isma Lopez are toată poarta în față, dar șutează slab, iar Miron are o alunecare ca la hochei cu care blochează în extremis balonul!!

FCSB - Dinamo I Tanase marcheaza in min. 8 din pasa lui Man

Min.8: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB! Contră ucigătoare a formației gazdă, Dennis Man pasă luminoasă către Tănase, care singur cu Mejias, șutează lejer în plasă. Gafă mare a lui Gol la mijlocul terenului!!

Min.6: Prima mare ocazie pentru FCSB! Centrare bună din lovitură liberă a lui Moruțan, reia cu capul Tănase, agonizant de aproape alături...

Min.4: Mare ocazie Dinamo, Valle nu reușește să devieze balonul în poartă din câțiva metri, salvează Crețu!

Min.2: Centrare interesantă Borja Valle, la colțul lung, sare Tănase în gol, până la urmă nu e niciun pericol.

ÎNCEPE PARTIDA!

20.59: Sunt imagini de pe Arena, din păcate e o atmosferă tristă, fără fani...

20.48: Fanii celor de la FCSB și Dinamo au făcut spectacol înainte de derbi, chiar dacă nu au voie să participe la meci. Cei de la FCSB au așteptat să plece autocarul echipei din Berceni, pentru a le conduce calea, în timp ce dinamoviștii au însoțit și ei formația în drumul său spre Arena Națională.

Echipele de start:

FCSB: A. Vlad - V. Crețu, Miron, I. Cristea, Panțîru - Perianu, Ov. Popescu - Man, Moruțan, Fl. Tănase - Sg. Buș.

Rezerve: Udrea - Simion, Soiledis, Vână, Buziuc, Istrate, Oc. Popescu, G. Enache, Șut.

Echipele de start la FCSB - Dinamo. Ce surprize au pregătit Petrea și Cosmin Contra

Antrenor: Toni Petrea.

Dinamo: Mejias - A. Gonzalez, Puljic, R. Grigore, I. Lopez - Răuță, Gol - Camara, Valle, Mihaiu - Nemec.

Rezerve: Rene - Bejan, Ehmann, Sorescu, Bani, I. Borcea, Măgureanu, Fabbrini, I. Șerban.

Antrenor: Cosmin Contra.

Derbiul fotbalului românesc programează un nou episod azi, al 147-lea în Liga 1 şi al 179-lea în toate competiţiile, per total.

Top Goluri din derby-urile Steaua - Dinamo din toate timpurile - partea I ( 1974-1983)

FCSB a reuşit 43 de victorii, în meciurile directe, în timp ce Dinamo s-a impus de 49 de ori, iar alte 54 de partide s-au terminat la egalitate.

FCSB - Dinamo: Cum arată echipele probabile pentru marele derbi al României

În cea mai recentă întâlnire directă (în Liga 1), pe 16 februarie 2020, Dinamo se impunea cu 2-1, goluri Sin și Lazăr, respectiv Florin Tănase.

Echipele probabile:

FCSB: 99. A. Vlad – 44. G. Enache, 17. I. Cristea, 4. Miron, 3. Panțâru – 20. Vână, 23. Ov. Popescu, 10. Fl. Tănase – 11. Moruțan, 9. Sg. Buș, 21. Buziuc.

Dinamo: 1. Mejias – 21. Gonzalez, 66. Puljic, 27. R. Grigore, 18. Isma Lopez- 7. Camara, 5. Răuță, 55. Gol, 22. Sorescu – 17. Nemec, 28. Borcea.

Arbitru: Radu Petrescu.

Meciul e televizat pe Digi Sport, Telekom Sport si Look Sport.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Mihai Stoica anunță o veste excelentă pentru FCSB înainte de marele derbi cu Dinamo

Patricia Țig ratează șansa de a se califica în optimi la Roland Garros, după un meci de circa trei ore

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇