Leo Messi și Jordi Alba și-au aflat pedeapsa

Leo Messi și Jordi Alba și-au aflat pedeapsa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Starul argentinian Lionel Messi și fundașul spaniol Jordi Alba, ambii de la Inter Miami, a fost suspendați câte un meci pentru că au lipsit de la MLS All-Star Game fără o aprobare anterioară, a anunțat liga profesionistă nord-americană de fotbal, citată de Reuters.

Cei doi nu au jucat în meciul de miercuri, care a opus o selecționată a vedetelor din MLS unei a starurilor din liga mexicană (Liga MX), deși fuseseră convocați și nu erau anunțați ca fiind accidentați.

”Conform regulilor ligii, orice jucător care nu dorește să participe la All-Star Game fără apropbarea prealabilă a ligii este ineligibil pentru a juca în următorul meci al clubului său”, a precizat MLS într-un comunicat.

ADVERTISING

Sancțiunea va face ca Messi și Jordi Alba să rateze meciul cu FC Cincinnati de sâmbătă. Messi a marcat 18 goluri în acest sezon pentru echipa din Florida.

Messi s-a odihnit săptămâna aceasta, conform antrenorului echipei Inter Miami, Javier Mascherano.

''Jucătorii vor simți mereu un disconfort, mai ales când joacă la fiecare trei zile'', a explicat tehnicianul pentru ESPN.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri