Leo Messi face spectacol în SUA

Leo Messi face spectacol în SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Starul argentinian Lionel Messi a marcat din nou pentru echipa Inter Miami, pe care a ajutat-o să se califice în finala Leagues Cup, graţie victoriei cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei Philadelphia Union, marţi seara, la Chester (Pennsylvania).

Septuplul câştigător al Balonului de Aur a înscris în minutul 20 al întâlnirii, cu un şut la firul ierbii de la peste 30 m, ajungând la nouă goluri în şase meciuri disputate sub culorile lui Inter Miami.

Celelalte goluri au fost marcate de Josef Martinez (3), Jordi Alba (45+3) şi David Ruiz (84) pentru învingători, respectiv Alejandro Bedoya (73)

ADVERTISING

Gruparea din Florida a obţinut şase victorii consecutive de la sosirea căpitanului selecţionatei Argentinei, în condiţiile în care era cea mai slabă echipă din Major League Soccer înaintea startului Leagues Cup, ocupând ultimul loc în Conferinţa de Est.

În finala Leagues Cup, competiţie aflată la prima sa ediţie şi care opune cluburi din America de Nord şi Mexic, Inter Miami va înfrunta formaţia americană Nashville SC, care a dispus cu 2-0 de mexicanii de la CF Monterrey în cealaltă semifinală, graţie golurilor lui Sam Surridge (67) şi Fafa Picault (90+6).

ADVERTISING

Lionel Messi va disputa sâmbătă a 42-a finală din cariera sa, la două luni după despărţirea de echipa franceză Paris Saint-Germain, la care a evoluat în ultimele două sezoane.

Pentru Inter Miami, succesul de marţi îi asigură participarea la viitoarea ediţie a Cupei Campionilor CONCACAF, cea mai prestigioasă competiţie regională din America de Nord şi Caraibe.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!