Legendarul Rivaldo îi transmite un mesaj lui Mircea Lucescu

Legendarul Rivaldo îi transmite un mesaj lui Mircea Lucescu

Fostul mare atacant brazilian Rivaldo i-a transmis un mesaj lui Mircea Lucescu, după ce acesta a câștigat titlul cu Dinamo Kiev.

Rivaldo consideră că Lucescu poate face pasul spre o echipă de top din Spania, Anglia sau Italia.

"Poate este adevărat că Lucescu a trecut cumva pe sub radar-ul echipelor mari europene în ciuda celor 33 de trofee câştigate în carieră. A avut o experienţă scurtă în Italia alături de Inter acum mai bine de 20 de ani, dar acum este mult mai experimentat şi se poate descurca mult mai bine. Acestea fiind zise, cred că a fost trecut puţin cu vederea, dar are calităţile necesare să antreneze echipe bune de club din Europa.

ADVERTISING

Dacă încă trăieşte fotbalul cu entuziasm, sunt sigur că i-ar plăcea să antreneze un club mai mediatizat din ligile mari ale Europei. Va depinde de voinţa sa şi de agenţii săi, dar dacă judecăm după realizările pe care le are în spate, nu am dubii că ar fi bine primit la un club din Spania, Anglia sau Italia şi că ar face o treabă bună acolo", a spus Rivaldo pentru Betfair.

De asemenea, Rivaldo a vorbit și despre faptul că Lucescu nu este încă agreat de o parte a fanilor lui Dinamo Kiev.

"E normal să vedem o ostilitate din partea fanilor din cauza titlurilor câştigate alături de clubul rival. Va fi nevoie de timp pentru ca fanii lui Dinamo Kiev să accepte ideea că el este acum antrenorul echipei, dar sunt sigur că dacă va continua să câştige titluri pentru ea, fanii îl vor ierta mai repede", a declarat brazilianul.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!