Nicolae Dică se declară impresionat de un jucător de la FCSB.
Antrenorul „roș-albaștrilor” afirmă că atacantul italian Andrea Compagno l-a uimit prin profesionalismul său.
"Compango e un profesionist cum nu am văzut ca el în ultimii 10-15 ani… Jucătorii tineri ar trebui să învețe de la el. În ziua meciului nu vorbește cu nimeni. Își face totul la vestiar ca un profesionist, încălzirea la vestiar și la antrenamente încearcă să reușească totul", a spus Dică în cadrul emisiunii Fanatik SuperLiga.
"Ar putea ajuta și echipa națională. Nu uitați că e un străin care s-a dus la Craiova și după un an de zile cei de acolo l-au pus căpitan. Cred că va da peste 20 de goluri în acest sezon", a adăugat tehnicianul vicecampioanei României.
Andrea Compagno (26 de ani) a ajuns la FCSB în vară de la FC U Craiova, în schimbul a 1,5 milioane de euro.
7 goluri a marcat Compagno pentru FCSB până acum, 6 dintre ele în Superligă și unul în Conference League.