Jucătorii de la CFR Cluj nu-l mai vor pe Șumudică: "Suntem la pământ"

Jucătorii de la CFR Cluj nu-l mai vor pe Șumudică: "Suntem la pământ"

Jucătorii de la CFR Cluj sunt înfuriați de atacul dur pe care Marius Șumudică l-a avut la adresa lor după meciul cu Steaua Roșie Belgrad.

În frunte cu Mario Camora, Ciprian Deac și Giedrius Arlauskis, aceștia s-au arătat indignați de reacția lui Șumudică.

Astfel, relația dintre jucători și antrenor este foarte proastă, iar aceștia nu îl mai suportă pe antrenor.

„Nu e corect ce face! Nu așa se rezolvă problemele din jocul echipei. Într-adevăr, Șumudică e un bun motivator, părea destul de abil în relația cu vestiarul, dar ultimele sale declarații ne fac să credem altceva. Doar noi suntem vinovați, el nu poate antrena greșeli, așa spunea!

ADVERTISING

Păi el face primul 11. El alege jucătorii. El trebuie să simtă cine e cel mai în formă, cine e cel mai pregătit să joace. Sincer, e vrăjeală multă la Șumudică și, ceea ce este cel mai important, nu are consistență ca antrenor! Pe parte fizică suntem la pământ”, s-au plâns liderii vestiarului de la CFR, potrivit Fanatik.

După meciul de la Belgrad, Șumudică a fost foarte dur la adresa jucătorilor săi.

„Nu mai pot să mai înghit, am înghițit destul. Nu mai pot. La Banja Luka ajung două mingi centrate în careu și luăm două goluri. Astăzi, Steaua Roșie ajunge de două ori în careu pe greșelile noastre și ne dau două goluri. În a doua repriză am crezut că a venit Crăciunul. Să-și asume fiecare ce greșește. Când am jucat cu 3 fundași centrali, m-a terminat o țară întreagă. Acum am jucat sistemul în care ei se simt cel mai bine și ce să fac, tot Șumudică e vinovat? Anii trecuți jucau Burcă, Vinicius, era Bordeianu în fața apărării, Djokovic. Eu improvizez, Bouhenna și Chipciu s-au accidentat, Păun a luat cartonaș roșu. Cu cine să joc, să o aduc pe mama să o bag în teren?”, a adăugat Șumudică.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„Sper ca jucătorii mei să trăiască aceeași umilință, aceeași stare sufletească pe care o trăiesc acum. În prima repriză au ajuns de două ori la noi în careu și am primit două goluri, iar în a doua le-am făcut cadou alte două goluri. Dacă astea trebuie antrenate și sunt greșeli de antrenor, mi le asum. În momentele în care încercam să echilibrăm partida, venea câte un pumn, îl simțeam. Începem practic de la 0-1, în condițiile în care le-am transmis că primul sfert de oră este foarte important. Apoi, în a doua repriză, am luat două goluri de cascadorii râsului. N-am văzut în toată cariera mea astfel de goluri, nici când antrenam în Divizia C. Trebuie să spunem adevărul, de fiecare dată am avut tăria să recunosc când am greșit, dar de data asta cred că ar fi trebuit să fie 6-7 jucători lângă mine, aici, să vă explice ei ce s-a întâmplat. Ar trebui să le fie rușine de acest Petrila, un copil de 19 ani care și-a dorit foarte mult astăzi”, a mai spus Marius Șumudică.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!