Jocurile Olimpice: Parisul a doborât recordul de bilete vândute

Jocurile Olimpice: Parisul a doborât recordul de bilete vândute
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jocurile Olimpice de la Paris, care vor debuta peste două săptămâni, au stabilit deja un nou record în privinţa numărului de bilete vândute, fără să fie luate în calcul şi Jocurile Paralimpice, au anunţat organizatorii francezi, citaţi de AFP.

Până în prezent, pentru JO 2024 s-au vândut 8,6 milioane de tichete, fiind astfel depăşind precedentul record deţinut de Atlanta, cu 8,3 milioane de bilete vândute în 1996, a afirmat Tony Estanguet, preşedintele comitetului Paris-2024.

"Era un record deţinut de Jocurile de la Atlanta, în 1996, cu 8,3 milioane de bilete. Am depăşit aşadar acest număr de ceva timp deja. Suntem la 8,6 milioane pe partea olimpică, plus un milion pe partea paralimpică", a asigurat responsabilul francez.

ADVERTISING

Nu există un clasament oficial sau date sigure cu privire la numărul de bilete vândute la ediţiile anterioare ale Jocurilor Olimpice. "doar Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) deţine aceste cifre şi el a fost cel care ne-a informat", a asigurat comitetul de organizare.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris plănuiesc să vândă 10 milioane de bilete pentru această ediţie (26 iulie-11 august) şi 2,8 milioane pentru Jocurile Paralimpice (28 august-8 septembrie).

"Vestea bună este, totodată, că în această perioadă finală, punem din nou în vânzare un anumit număr de bilete la multe sporturi", a continuat Tony Estanguet.

ADVERTISING

"Există oportunităţi foarte bune la preţuri diferite pentru Jocurile Olimpice, pentru Jocurile Paralimpice, pentru ceremoniile de deschidere şi de închidere', a adăugat el.

"Suntem mândri că am doborât deja recordul, dar putem merge şi mai sus", a conchis preşedintele comitetului de organizare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇