Jucătoarele de tenis care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris au avut parte, joi, de o tragere la sorţi foarte dificilă, atât la simplu, cât şi la dublu.
Irina Begu (33 ani, 136 WTA) o va înfrunta în primul tur la simplu pe poloneza Iga Swiatek, liderul mondial la zi. Swaitek a câştigat singurul lor meci direct, în 2021, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-1, 6-0.
Jaqueline Cristian (26 ani, 61 WTA), care a pierdut joi în sferturi la Iaşi, va primi replica jucătoarei kazahe Elena Rîbakina, numărul patru mondial. Scorul meciurilor directe este egal, 1-1, Rîbakina câştigând în 2019 în optimi la Bucureşti, cu 6-1, 6-0, iar Jaqueline în primul tur la Doha în 2022, cu 6-4, 6-3.
Ana Bogdan (31 ani, 96 WTA) va juca în primul tur contra italiencei Jasmine Paolini, numărul cinci mondial şi una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, cu finale la Roland Garros şi Wimbledon în acest an. Aceasta va fi prima lor confruntare.
La dublu, Bogdan şi Cristian vor juca în primul tur împotriva japonezelor Shuko Aoyama/Eni Shibahara, în timp ce Begu şi Niculescu le vor întâlni pe taiwanezele Su-Wei Hsieh/Chia Yi Tsao.