Jocurile Olimpice 2024: David Popovici, în semifinale la 100 de metri liber cu al treilea timp din serii

Jocurile Olimpice 2024: David Popovici, în semifinale la 100 de metri liber cu al treilea timp din serii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înotătorul român David Popovici s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu al treilea timp din serii, 47 sec 92/100.

Popovici, care luni seara a cucerit aurul olimpic la 200 metri liber, a câştigat a noua serie la 100 m liber, dar americanul Jack Alexy (47 sec 57/100) şi francezul Maxime Grousset (47 sec 70/100) au fost mai rapizi.

Chinezul Zhanle Pan, deţinătorul recordului mondial (46 sec 80/100) şi olimpic (46 sec 92/100, stabilit sâmbătă, la ştafetă), s-a calificat cu al 13-lea timp din serii, 48 sec 40/100.

ADVERTISING

David Popovici, fost recordman mondial la 100 m liber (46 sec 86/100), va înota tot marţi în semifinale (21:30), finala probei fiind programată pe 31 iulie (23:39).

Înotătorul român a fost al şaptelea în finala la 100 m liber în 2021, la JO de la Tokyo, când avea doar 16 ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇