Japonia a învins categoric naționala statului african Tunisia, scor 4-0, într-un meci contând pentru grupa F, un meci aniversar, pentru că a fost cel cu numărul 1000 din istoria Cupelor Mondiale.
Și este un prilej de sărbătoare și pentru noi, căci a fost arbitrat la centru de românul Istvan Kovacs, acesta fiind primul condus de centralul născut la Carei la acest CM.
Japonia a început convingător cu gol în minutul 4, marcat de Kamada, pentru ca Ueda să facă 2-0 la capătul primei jumătăți de oră, una controlată clar de niponi. Tunisia a fost evident fără soluții, chiar și după numirea unui nou selecționer, Herve Renard, iar finalul de joc a fost umilitor.
Echipa asiatică a mai marcat de două ori, prin Ito și din nou Ueda, fiind acum o favorită la calificarea în 16-imi. Tunisia a rămas fără punct după două etape și este eliminată din competiție, indiferent de ceea ce se va întâmpla în ultima etapă, când întâlnește Olanda.
În primul meci din a doua etapă a grupelor, sâmbătă seara, Olanda s-a impus cu 5-1 în fața Suediei.
Echipele de start:
Tunisia: Dahmen - Rekik, Talbi, Bronn - Valery, Skhiri, Mejbri, Abdi - Saad, Slimane, Tounekti.
Rezerve: Achouri, Arous, Ayari, Belhadj, Hamida, Hessen, Ouanes, Chamakh, Chaouat, Chikhaoui, Elloumi, Gharbi, Khedira, Mastouri, Neffati.
Selecționer: Herve Renard.
Japonia: Suzuki - Tomiyasu, Itakura, H. Ito - Doan, Sano, Kamada, Nakamura - J. Ito, Ueda, Tanaka.
Rezerve: Goto, Hayakawa, Maeda, Nagatomo, Ogawa, Osako, Seko, Shiogai, Sugawara, Suzuki, Taniguchi, Watanabe.
Selecționer: Hajime Moriyasu.
Arbitru: Istvan Kovacs.
