Italia a învins Slovacia cu 2-0 în finala Cupei Billie Jean King, miercuri la Malaga, câştigând astfel pentru a cincea oară în istoria sa competiţia feminină de tenis pe echipe naţionale.
Lucia Bronzetti, ocupanta locului 78 în clasamentul WTA, a adus primul punct Italiei, graţie victoriei cu 6-2, 6-4 în partida cu Viktoria Hruncakova (238 WTA).
Jasmine Paolini, numărul 4 mondial, a consfinţit succesul peninsularelor, după ce s-a impus tot în două seturi, 6-2, 6-1, în faţa slovacei Rebecca Sramkova (43 WTA).
Italia triumfase anterior în 2006, 2009, 2010 şi 2013 în această competiţie, care se numea pe atunci Fed Cup.
Anul trecut, italiencele au ajuns până în finala BJK Cup, dar s-au înclinat în faţa Canadei.
Slovacia, care reuşise să elimine în primul tur al fazei finale cea mai titrată echipă naţională din tenisul feminin, Statele Unite (18 trofee), a ratat ocazia de a-şi trece în palmares al doilea succes, după cel obţinut în 2002.
Italia şi Slovacia sunt acum la egalitate în confruntările din Billie Jean King Cup, ambele cu câte două victorii. Slovacele şi-au adjudecat primele două confruntări, în 2022, pe hard, şi în 2017, pe zgură, în timp ce italiencele au câştigat în 2023 şi 2024, de fiecare dată pe suprafaţă dură.
Echipa masculină a Italiei, al cărei lider este Jannik Sinner, numărul unu mondial, laureata Cupei Davis în 2023, îşi va apăra trofeul tot la Malaga, unde va debuta joi în faţa Argentinei, în sferturile de finală.