Istvan Kovacs primește o veste mare la Cupa Mondială 2026

Istvan Kovacs primește o veste mare la Cupa Mondială 2026
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat pentru a doua oară în faza grupelor la Cupa Mondială.

El va conduce un meci de top, cel dintre campioana mondială en-titre Argentina și Iordania, partidă din Grupa J, programată duminică, 28 iunie, de la ora 5:00.

Meciul se va disputa pe AT&T Stadium din Arlington, iar Kovacs va fi asistat la cele două linii de Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.

Al patrulea oficial va fi Dahane Beida, iar arbitru de rezervă pentru asistenți a fost desemnat Jerson Emiliano Dos Santos.

După o prestație fără probleme la jocul Japonia – Tunisia, câștigat cu 4-0 de niponi în etapa a doua, Kovacs primește o nouă misiune importantă, urmând să îi arbitreze pe Lionel Messi și colegii săi în ultima rundă a grupelor, înainte de optimile de finală, fază în care Argentina și-a asigurat deja prezența.

Înaintea ultimei etape, Argentina ocupă primul loc în grupă, cu 6 puncte și calificare deja obținută, în timp ce Iordania este pe ultimul loc, fără punct acumulat și eliminată matematic din competiție, indiferent de rezultatul partidei.

Pentru meciul Japonia – Tunisia, centralul din Carei a fost recompensat cu 3.000 de dolari, sumă fixă acordată arbitrilor la partidele din faza grupelor. Astfel, după partida Argentina – Iordania, Kovacs va încasa încă 3.000 de dolari.

La aceasta se adaugă și suma de 100.000 de dolari primită pentru participarea la turneul final din această vară, doar pentru includerea pe lista arbitrilor selectați.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google