Irina Begu avansează la Palermo, după o victorie categorică

Irina Begu avansează la Palermo, după o victorie categorică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Palermo (Italia), dotat cu premii totale de 232.244 de euro, după ce a surclasat-o pe spaniola Marina Bassols Ribera cu 6-0, 6-0.

Begu (33 ani, 142 WTA) a obţinut victoria în doar 58 de minute.

Românca a câştigat ambele sale confruntări cu Marina Bassols (24 ani, 121 WTA), prima în 2022, tot la Palermo, în primul tur, cu 6-3, 4-6, 6-3, cucerind trofeul la acea ediţie.

În turul secund, Begu o va întâlni pe italianca Martina Trevisan sau pe olandeza Arantxa Rus, a cincea favorită.

ADVERTISING

Pe tabloul de simplu din Sicilia se află şi Jaqueline Cristian, a şaptea favorită, urmând să joace în primul tur contra argentiniencei Julia Riera.

Rezultate înregistrate luni în primul tur la Palermo:
Jil Teichmann (Elveţia) - Mia Ristic (Serbia) 6-1, 6-1
Astra Sharma (Australia) - Ana Blinkova (Rusia/N.6) 6-0, 7-5
Noma Noha Akugue (Germania) - Mona Barthel (Germania) 6-4, 2-6, 6-2
Karolina Muchova (Cehia/N.2) - Katarzyna Kawa (Polonia) 7-6 (16/14), 5-1 (abandon Kawa)

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri