Ioan Andone are un nou rol

Ioan Andone are un nou rol
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul jucător şi antrenor Ioan Andone a fost numit preşedinte al clubului FC Voluntari, a anunţat, miercuri, înr-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al grupării ilfovene, Radu Oprişan.

„Clubul FC Voluntari anunţă că Ioan Andone este mai nou preşedintele clubului. Dânsul a fost până acum managerul tehnic al clubului şi din acest moment este preşedintele clubului”, a afirmat Oprişan.

În vârstă de 60 de ani, Ioan Andone a fost un jucător reprezentativ al echipelor Corvinul Hunedoara şi Dinamo Bucureşti, dar şi pentru selecţionata României. Ca antrenor a activat la mai multe formaţii din România, precum Dinamo, Rapid, Sportul Studenţesc, Petrolul Ploieşti sau CFR Cluj dar şi la echipe din zona Golfului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇