Inter a stabilit viitorul lui Cristi Chivu după câștigarea titlului

Inter a stabilit viitorul lui Cristi Chivu după câștigarea titlului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea lui Inter Milano a făcut anunțul despre viitorul lui Cristi Chivu după câștigarea titlului.

Președintele Beppe Marotta a afirmat că antrenorul român va rămâne la Inter Milano mulți ani de acum înainte.

„Am decis cu calm, bazându-ne pe abilitățile sale; poate că îi lipsea experiența, dar noi l-am susținut în această singură lacună. Va putea și trebuie să rămână la Inter pentru mulți ani, are calități uriașe”, a spus Marotta.

Este primul trofeu din cariera de antrenor pentru Cristi Chivu, iar reușita îl plasează deja în istoria campionatului italian.

ADVERTISING

Mai exact, Chivu a devenit primul tehnician străin care cucerește titlul în Serie A după o pauză de 16 ani. Precedentul a fost Jose Mourinho, tot la Inter, în sezonul 2009/2010, perioadă în care românul evolua și ca jucător pentru formația milaneză.

De asemenea, la 45 de ani, Chivu intră într-un club select, fiind doar al doilea om care câștigă titlul atât din postura de jucător, cât și din cea de antrenor.

Până acum, această performanță îi aparținea doar lui Armando Castellazzi, campion ca jucător în 1930 și ulterior ca antrenor în 1938.

ADVERTISING