Horia Tecău, noul căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României

Horia Tecău, noul căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României

Federaţia Română de Tenis a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, numirea jucătorului Horia Tecău, retras din circuitul ATP, în funcţia de căpitan nejucător al echipei naţionale de senioare, care reprezintă România în Billie Jean King Cup, noul nume sub care se dispută Fed Cup.

Alina Cercel-Tecşor va fi în continuare antrenoarea echipei României.

"Horia Tecău, unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istoria României, preia acest post de la antrenorul Daniel Dobre înaintea meciului pe care România îl va juca în deplasare cu Polonia, în 15 şi 16 aprilie 2022, în calificările Billie Jean King Cup. Întâlnirea este programată să se desfăşoare în 'Radomskie Centrum Sportu', din Radom. Conducerea FRT îi mulţumeşte antrenorului Daniel Dobre şi îi urează mult succes în noua sa carieră lui Horia Tecău", se menţionează pe site-ul oficial al FRT. 

ADVERTISING

Horia Tecău, 37 de ani, este unul dintre cei mai valoroşi şi titraţi jucători de tenis din istoria României, Horia Tecău, 37 de ani, are un palmares impresionant: 39 de turnee câştigate, printre care şi trei de Grand Slam - Wimbledon şi US Open la dublu masculin şi Australian Open la dublu mixt, precum şi alte 26 de finale jucate.

În anul 2015, Horia Tecău a câştigat Turneul Campionilor şi a fost desemnat campion mondial la dublu, titlu oferit de Federaţia Internaţională de Tenis.

El a ajuns până pe locul 2 în lume la dublu, în noiembrie 2015, şi a jucat nu mai puţin de 19 ani pentru România în Cupa Davis. Sâmbătă, Horia Tecău a jucat alături de Marius Copil pentru echipa României de Cupa Davis în meciul de dublu al întâlnirii cu Spania, învingând cuplul Alejandro Davidovich Fokina/Pedro Martinez cu 7-6 (2), 6-4.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!