Gică Hagi vine cu o veste îngrjorătoare despre revenirea lui Ianis Hagi

Gică Hagi vine cu o veste îngrjorătoare despre revenirea lui Ianis Hagi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi a oferit ultimele detalii despre starea lui Ianis Hagi, operat la ligamentele încrucișate în luna ianuarie.

Așteptat să revină pe teren în luna august, Ianis s-ar putea întoarce tocmai în luna octombrie.

Cu toate acestea, Gică Hagi spune că fiul său este bine și că genunchiul la care a fost operat este chiar mai puternic ca înainte de intervenție.

"Ianis este foarte bine, am fost la finala Europa League ca să mă întâlnescu cu el. S-a recuperat în proporție de 50%", a spus Hagi pentru The Herald.

ADVERTISING

"Genunchiul său este mai puternic, poate chiar mai puternic ca înainte de accidentare. Este pe drumul cel bun cu recuperarea, dar mai are nevoie de trei sau patru luni până să revină pe teren", a adăugat Hagi.

Ianis Hagi s-a accidentat la ligamentele genunchiului în meciul lui Rangers cu Stirling din 16-imile Cupei Scoției, din luna ianuarie.

Imediat, Ianis a fost supus unei intervenții chirurgicale, cu prognosticul că va reveni pe teren la startul noului sezon.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇