Gică Hagi a fost întrebat ce se va întâmpla cu fiul Ianis după ce a preluat oficial echipa națională a României.
„Regele” a afirmat că Ianis este un jucător important pentru el și că va miza în continuare, fiind unul dintre căpitanii echipei naționale.
„Ianis e un jucator care face parte din criteriul numarul unu. E un jucator experimentat, international, a jucat la toate nationalele de juniori, la Campionatul European. Sper sa ma ajute si pe mine cum i-a ajutat si pe ceilalti. Este un jucator experimentat, unul dintre capitanii echipei. E un jucator ca toti ceilalti, trebuie sa se comporte precum ei. Trebuie sa faca diferenta. Presiunea o sa o avem cu totii. E clar ca exista presiune, trebuie sa castigam”, a spus Gica Hagi.
Hagi va avea un salariu lunar de 27.000 de euro, iar înțelegerea va fi valabilă pe o perioadă de doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi.
Contractul se va extinde automat dacă echipa națională se califică la Euro 2028, competiție găzduită de Marea Britanie și Irlanda.
În cazul în care obiectivul nu este îndeplinit, Federația va decide ulterior dacă va continua colaborarea cu Hagi.
Gică Hagi revine pe banca echipei naționale după 25 de ani, la un sfert de secol de la prima sa experiență ca selecționer al României.
În toamna lui 2001, „Regele” a preluat conducerea tricolorilor în locul lui Ladislau Boloni, plecat la Sporting Lisabona, având ca obiectiv principal obținerea calificării la Campionatul Mondial din 2002, dar a ratat obiectivul.
În acel prim mandat, Hagi a condus naționala în patru partide, înregistrând un bilanț de o victorie, două rezultate de egalitate și o înfrângere.
