Gică Hagi, despre perioada mai puțin fastă prin care a trecut Ianis Hagi la Rangers

Gică Hagi, despre perioada mai puțin fastă prin care a trecut Ianis Hagi la Rangers
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi (59 de ani) a vorbit despre revenirea lui Ianis Hagi (26 de ani) la prima echipă a lui Rangers.

„Regele” s-a declarat liniștit după ce Ianis a trecut peste o perioadă grea din carieră. El a fost „exilat” la echipa echipa a doua a lui Rangers până și-a rezolvat problema unei clauze din contract privind numărul de meciuri jucate și creșterea salariului.

Hagi a spus că, într-o discuție pe care a avut-o cu fiul său, i-a transmis că o să fie mai puternic după ce a trecut prin această situație neplăcută pentru cariera sa.

ADVERTISING

"Eu i-am spus, tot ce se întâmplă în viață e să te facă mai bun. Nu totul e miere, mai există și sare. O să fie mai puternic, mai bun. Sunt liniștit, știe să treacă peste greutăți, e puternic", a spus Gică Hagi, conform Digi Sport.

Ianis mai are contract cu Rangers până în 2026 și a revenit la prima echipă a scoțienilor la începutul lunii octombrie.

Presa franceză a anunțat un interes al lui Strasbourg pentru internaționalul român, dar rămâne de văzut dacă se va ajunge la ceva concret în privința unei mutări.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google