Singurul pilot român din Campionatul Mondial de Raliuri, Raul Badiu, a fost nevoit să abandoneze în etapa mondială din Portugalia după ce motorul mașinii sale de concurs a cedat chiar în prima zi. În aceeași rundă, fostul antrenor de la Porto și Chelsea, Andre Villas Boas, și-a făcut debutul cu succes pe plan internațional ca pilot de raliuri, reușind să se claseze pe locul 32 la general.
Considerat unul dintre favoriții la titlul mondial de juniori din acest an, Badiu a avut probleme încă de la a treia probă specială, când se afla pe locul 4. În cea de-a patra, bieleta mașinii Ford Fiesta Rally 4 a cedat, iar echipajul Badiu-Rareș Fetean a spus stop pentru ziua 1. Chiar dacă puteau reveni în super rally, povestea celor doi în Portugalia s-a încheiat definitiv după ce și motorul a cedat din motive necunoscute.
"Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. S-a rezolvat cu bieleta, dar când eram pe etapă, a crăpat motorul și a fost finalul raliului pentru noi. Sunt dezamăgit, dar au mai rămas etape și sper să pot recupera punctele pierdute aici", a spus Badiu.
A fost o situație aproape asemănătoare cu cea din Croația, atunci când Badiu și Fetean s-au aflat inclusiv la conducerea raliului în divizia juniorilor, dar problemele tehnice i-au dus doar pe locul 8 la final.
Până la finalul sezonului dedicat juniorilor au mai rămas trei etape: Estonia, Belgia și Spania.
Raliul Portugaliei a fost câștigat de britanicul Evans Elfyn, care este și noul lider al campionatului mondial.
O prezență inedită la etapa din WRC a fost aceea a fostului antrenor de la FC Porto și Chelsea, Andres Villas Boas. Portughezul, care se află la doar al doilea raliu din carieră și primul de anvergură, a pilotat un model Citroën C3 Rally2 de ultimă generație. Copilot i-a fost un prieten din copilărie, Gonçalo Magalhães.
Cei doi s-au clasat pe locul 32 la general și pe locul 12 la WRC3, acolo unde era încadrată mașina lor de concurs, evoluția acestora fiind apreciată de presa internațională de specialitate, având în vedere lipsa de experiență în motorsportul mondial.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: