CSM Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie importantă în etapa a doua din Liga 2, dar în evidență a ieșit și un gest de fair-play remarcabil.
Formația lui Petre Grigoraș s-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la ASA Târgu Mureș, una dintre echipele care își propun să lupte pentru primele poziții.
La finalul partidei, jucătorii și stafful formației sucevene au făcut un gest de fair-play remarcabil. În vestiarul de la Târgu Mureș, au făcut curat lună, au dat cu mopul, iar apoi au lăsat un mesaj pentru gazde.
„MULŢUMIM PENTRU OSPITALITATE!
Astăzi, Cetatea 1932 Suceava a disputat primul său meci în deplasare în Liga a II-a, după o absenţă de aproape zece ani.
Plecăm de la Târgu Mureş cu respect și recunoștință față de gazdele noastre, cărora le mulţumim pentru primire și pentru condiţiile oferite.
Lăsăm vestiarul aşa cum l-am găsit, convinși că respectul pentru adversar se arată atât pe teren, cât și în afara lui.
Ne dorim ca această scrisoare de mulțumire să devină o tradiție la fiecare deplasare.
Cu respect, CSM CETATEA 1932 SUCEAVA”, a fost mesajul celor de la Suceava.
Gestul formației din Suceava amintește de cel făcut de naționala României după participarea la EURO 2024, când „tricolorii” au lăsat, la rândul lor, un mesaj în vestiarul adversarilor.
FRF a apreciat inițiativa celor de la CSM Cetatea 1932 Suceava și a distribuit mesajul pe pagina oficială: „Felicitări, CSM Cetatea 1932 Suceava! Un gest normal, dar care merită apreciat!”.
