Antrenorul echipei Bayern Munchen, Hansi Flick, va semna un contract pe trei ani ca viitor selecţioner al naţionalei Germaniei după EURO 2020 din această vară, a anunţat luni DPA citând cotidianul bavarez Abendzeitung.
Potrivit Abendzeitung, contractul său va fi pe 36 luni, permiţându-i astfel să pregătească echipa naţională pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar, dar mai ales la EURO 2024, programat în Germania.
Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele clubului Bayern Munchen, a recomandat duminică Federaţiei germane de fotbal (DFB) să-l desemneze cât mai rapid pe Hansi Flick drept succesor al lui Joachim Loew la conducerea tehnică a selecţionatei Germaniei.
Germania, adversara reprezentativei României în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, urmează să se despartă după EURO 2020 de Joachim Loew, care ocupă postul de selecţioner din 2006 şi a condus Mannschaft la câştigarea titlului mondial în 2014.
"Hansi ar fi antrenorul perfect pentru echipa naţională", a declarat Rummenigge într-un interviu publicat de cotidianul Bild. "Nu vreau să-i atenţionez prea mult pe cei de la DFB, dar îmi imaginez că multe cluburi mari sunt interesate de el", a spus oficialul bavarez.
În vârstă de 56 ani, Hansi Flick a fost autorizat de oficialii lui Bayern să pună capăt contractului său la finalul acestui sezon, cu doi ani mai devreme decât era prevăzut, fiind în negocieri cu DFB pentru înlocuirea lui Joachim Loew, din această vară.
Confirmarea lui Flick în postul de selecţioner ar reprezenta "în sfârşit un mesaj pozitiv din partea DFB, dacă l-ar câştiga pe Hansi pentru perioada care va urma după epoca Loew". "Circumstanţele sunt deja bune, iar ele nu vor fi mai bune", a conchis Karl-Heinz Rummenigge.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: