Gennaro Gattuso semnează cu o nouă echipă

Gennaro Gattuso semnează cu o nouă echipă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul Gennaro Gattuso, care s-a despărțit de selecționata Italiei după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, va prelua conducerea tehnică a echipei de fotbal Lazio Roma, anunță mass-medalia italiană.

Gattuso îl va înlocui la Lazio pe compatriotul său Maurizio Sarri, sub comanda căruia gruparea de pe Stadio Olimpico s-a clasat pe locul al nouălea în acest sezon și a pierdut finala Cupei Italiei, ratând calificarea în cupele europene.

Cotidianul Corriere dello Sport scrie că oficialii lui Lazio i-au oferit lui Gennaro Gattuso un contract valabil pe un an, cu opțiune pentru un sezon suplimentar.

ADVERTISING

Gennaro Gattuso (48 ani), fost internațional italian, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de jucător la AC Milan, cu care a cucerit două titluri în Serie A și două Ligi ale Campionilor, între alte trofee. El a fost campion mondial cu selecționata Italiei în 2006.

Cariera sa de antrenor, începută în 2015, nu s-a ridicat deocamdată la același nivel. El a pregătit fără prea mare succes echipe precum FC Sion, Palermo, OFI Creta, Pisa, AC Milan, Napoli, Valencia, Olympique Marseille și Hajduk Split.

ADVERTISING

Numit anul trecut la conducerea naționalei Italiei, după demiterea lui Luciano Spalletti, Gattuso nu a reușit să obțină calificarea la Cupa Mondială 2026, anunțându-și plecarea din funcția de selecționer după barajul pierdut în fața Bosniei.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google