Galatasaray Istanbul a decis viitorul lui Olimpiu Moruțan.
Deși fotbalistul a prins foarte rar echipa în ultima lună, turcii vor să mizeze în continuare pe el, conform presei din Istanbul.
Turcii scriu că Moruțan va fi cedat la o altă echipă din vară doar dacă nu va convinge în meciurile rămase de disputat în acest final de sezon.
Olimpiu Moruțan a fost transferat de Galatasaray în vara anului trecut pentru 3.5 milioane de euro de la FCSB plus bonusuri de performanță.
Pentru că a întrunit numărul de meciuri din contract, Galatasaray mai trebuie să achite încă 600 de mii de euro către FCSB.
ADVERTISING
Moruțan are 3 goluri și 5 pase decisive în cele 34 de meciuri disputate pentru Galatasaray în acest sezon.