FRF le răspunde kosovarilor după incidentul de pe Arena Națională

FRF le răspunde kosovarilor după incidentul de pe Arena Națională
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România – Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.

„Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor. Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate. FRF le mulţumeşte celor aproape 50.000 de suporteri români prezenţi pe stadion pentru menţinerea unei atitudini civilizate şi pentru că s-au abţinut, pe cât posibil, să reacţioneze la provocările jucătorilor kosovari. Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste şi nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul ‘Kosovo este Serbia'”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al FRF.

ADVERTISING

"Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acţionat în acelaşi mod. Decizia a precizat clar că sloganul "Kosovo este Serbia" nu poate fi clasificat drept rasist şi, prin urmare, nu poate declanşa procedura în trei paşi. Acest aspect a fost reiterat şi de delegatul UEFA în cadrul şedinţei tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedeşte faptul că oficialii kosovari ştiau care sunt consecinţele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiare. Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul şi să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obţină un rezultat favorabil. Această acţiune demonstrează o lipsă de respect faţă de sport şi o desconsiderare totală pentru fair-play", adaugă conducerea FRF.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte presupusul incident de la conferinţa de presă de după meci, adus în discuţie de federaţia din Kosovo, FRF a negat categoric existenţa acestuia.

"Niciun oficial FRF nu a fost implicat şi, de fapt, delegaţia din Kosovo este cea care a iniţiat o confruntare cu jurnaliştii români la finalul declaraţiilor făcute de oaspeţi. Acest lucru poate fi confirmat de toţi reprezentanţii mass-media prezenţi în zona respectivă. FRF crede cu tărie că fotbalul promovează valori care influenţează pozitiv societatea şi are puterea de a da exemple pentru generaţiile viitoare. Din nefericire, comportamentul delegaţiei kosovare şi mai ales al jucătorilor săi, la Bucureşti, serveşte drept exemplu de "cum să nu acţionezi" în sportul profesionist. Aşteptăm decizia UEFA în această privinţă. Cu toate acestea, având în vedere refuzul Kosovo de a încheia meciul pe teren şi plecarea jucătorilor la vestiar fără acordul arbitrului, nu poate exista decât un singur rezultat, cel aliniat cu principiile jocului", mai precizează oficialii FRF.

ADVERTISING

Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.

Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămână pe gazon.

După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.

Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.

România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.

În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kosovo avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇