Federația Română de Fotbal începe negocierile cu Gică Hagi, propus de Comisia Tehnică pentru postul de selecționer.
Prin vocea lui Răzvan Burleanu, președintele, FRF a anunțat că va demara negocierile cu Hagi, doar o formalitate, având în vedere că există deja informații despre o înțelegere pe patru ani între părți.
În plus, Burleanu a spus că nu se pune problema ca Mihai Stoichiță să plece din federație.
„Chiar azi domnul Stoichiță a fost reconfirmat de Comitetul Executiv și niciodată nu s-a pus acest subiect în discuție.
În ceea ce privește situația cu membrii staff-ului tehnic, știți că noi încercăm să punem la dispoziția selecționerului oamenii cei mai pregătiți, astfel încât selecționerul să aibă posibilitatea de a alege dintre ei.
La final, e decizia exclusivă a selecționerului. În ceea ce privește un nume, nu am intrat în asemenea detalii, le veți cunoaște după ce se va oficializa prezentarea următorului selecționer.
De-a lungul timpului ne-am dorit să lucrăm cu domnul Gheorghe Hagi. Din păcate, nu s-a putut. Acum considerăm că este o oportunitate reală.
Prima discuție am avut-o chiar după Comisia Tehnică. Apoi, am suspendat totul (n.r. după moartea lui Mircea Lucescu). Ieri am mai avut o discuție cu dumnealui.
Astfel, în următoarele zile o să va comunicăm mai multe detalii. Dacă vom ajunge la un consens, o să stabilim și o conferință de presă de prezentare.
Nu știm dacă există vreun impediment sau nu. Din câte se pare, nu există. El s-a aflat într-un conflict de interese la Farul, dar s-a finalizat. Este o fereastră de oportunitate să se întoarcă la națională.
De-a lungul timpul, relația noastră a devenit din ce în ce mai bună. Permanent l-am regăsit ca fiind foarte pasionat și foarte determinat de ceea ce face. Sunt încrezător că e cea mai bună opțiune. Obiectivul pe care îl avem e să finalizăm săptămâna viitoare aceste discuții.
Am primit o listă de propuneri, iar numele lui Hagi a fost primul. A fost cel mai preferat de cei din Comisia Tehnică", a declarat Răzvan Burleanu, citat de Digi Sport.
