Franța s-a calificat la Cupa Mondială 2026: Portugalia, Ungaria și Irlanda luptă pentru locul la turneul final

Franța s-a calificat la Cupa Mondială 2026: Portugalia, Ungaria și Irlanda luptă pentru locul la turneul final
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Naționala Franței, vicecampioana mondială, s-a calificat la Cupa Mondială din 2026, după ce a surclasat Ucraina cu scorul de 4-0, joi seara, la Paris, într-un meci din Grupa D a preliminariilor europene.

Kylian Mbappe (55 – penalty, 83), Michael Olise (76) și Hugo Ekitike (88) au semnat golurile care au parafat calificarea ”Les Bleus”.

Echipa pregătită de Didier Deschamps are șase puncte avans față de următoarele clasate (Islanda și Ucraina), înaintea ultimei etape a preliminariilor.

Portugalia a ratat o nouă șansă de a obține biletul pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, fiind învinsă de Irlanda cu 2-0, la Dublin, prin dubla lui Troy Parrott (17, 45).

Starul portughez Cristiano Ronaldo a fost eliminat în min. 61, pentru lovirea cu cotul a lui Dara O'Shea.

Ungaria a învins Armenia cu 1-0, în deplasare, prin reușita lui Barnabas Varga, astfel că trei echipe sunt în cursă pentru calificarea directă, Portugalia, Ungaria și Irlanda.

Norvegia are de îndeplinit o formalitate, după ce a dispus de 4-1 de Estonia, grație dublelor lui Soerloth și Haaland. Italia a câștigat greu în fața Moldovei, cu 2-0, la Chișinău, prin golurile reușite de Gianluca Mancini (88) și Francesco Pio Esposito (90+3).

La moldoveni au jucat Daniel Dumbravanu (FC Voluntari), tot meciul, Vadim Rață (FC Argeș), timp de 74 de minute, Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani), din minutul 74, Virgiliu Postolachi (Universitatea Cluj), 55 de minute.

Arbitrul Horațiu Feșnic a condus meciul Andorra - Albania 0-1.

Anglia, deja calificată, își păstrează parcursul perfect, după 2-0 cu Serbia, goluri marcate de Bukayo Saka (28) și Eberechi Eze (90).

Rezultatele de joi:
Grupa D
Azerbaidjan - Islanda 0-2
Au marcat: Albert Gudmundsson 20, Sverrir Ingi Ingason 39.

Franța - Ucraina 4-0
Au marcat: Kylian Mbappe 55 - penalty, 83, Michael Olise 76, Hugo Ekitike 88.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Franța 5 4 1 0 13-3 13
2 Islanda 5 2 1 2 13-9 7
3 Ucraina 5 2 1 2 8-11 7
4 Azerbaidjan 5 0 1 4 2-13 1

Grupa F
Armenia - Ungaria 0-1
A marcat: Barnabas Varga 33.

Irlanda - Portugalia 2-0
A marcat: Troy Parrott 17, 45.
Cartonaș roșu: Cristiano Ronaldo (Portugalia) 59.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Portugalia 5 3 1 1 11-6 10
2 Ungaria 5 2 2 1 9-7 8
3 Irlanda 5 2 1 2 6-5 7
4 Armenia 5 1 0 4 2-10 3

Grupa I
Norvegia - Estonia 4-1
Au marcat: Alexander Soerloth 50, 52, Erling Haaland 56, 62, respectiv Robi Saarma 64.

Moldova - Italia 0-2
Au marcat: Gianluca Mancini 88, Francesco Pio Esposito 90+3.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Norvegia 7 7 0 0 33-4 21
2 Italia 7 6 0 1 20-8 18
3 Israel 7 3 0 4 15-19 9
4 Estonia 8 1 1 6 8-21 4
5 Moldova 7 0 1 6 4-28 1

Grupa K
Andorra - Albania 0-1
A marcat: Kristjan Asllani 67.

Anglia - Serbia 2-0
Au marcat: Bukayo Saka 28, Eberechi Eze 90.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 7 7 0 0 20-0 21
2 Albania 7 4 2 1 7-3 14
3 Serbia 7 3 1 3 7-9 10
4 Letonia 7 1 2 4 4-13 5
5 Andorra 8 0 1 7 3-16 1

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇