Dinamovistul Danny Armstrong (29 de ani) a fost întrebat de presa din Scoția despre viața în România și despre experiența de la Dinamo.
Poate cel mai în formă fotbalist din Superliga, Danny Armstrong a atras atenția presei din Scoția, care l-a luat la întrebări.
Armstrong le-a spus scoțienilor că se felicită că a făcut pasul în România, dar și că s-a documentat serios despre București înainte de a spune "da" transferului. Fotbalistul susține că tot ceea ce a găsit în România a fost "peste așteptările mele".
„Principalul lucru a fost să mă asigur mai întâi că locul este potrivit. Imediat ce am început să mă documentez serios despre București, mi-am dat seama că așa va fi. Fiica mea tocmai urma să împlinească un an atunci când ne-am mutat și a fost locul perfect pentru a o crește. Este foarte sigur, iar zona în care locuim este frumoasă. A fost extraordinar să o putem lăsa să crească aici în primii ani ai vieții.
A fost un risc, pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Nu știi cum vor sta lucrurile dacă nu merg bine. Te vei integra? Familia se va adapta? Nu vorbim limba, dar toată lumea vorbește engleză. Până acum, totul a mers bine. Au existat și momente dificile, dar experiența a fost mai bună decât aș fi putut spera. A fost peste așteptările mele. Sunt absolut încântat că am venit aici”, a spus Danny Armstrong, conform The Herald.
Suporterii lui Dinamo l-au cucerit
Armstrong a vorbit și despre atmosfera de pe stadioanele din România, în special la derby-uri, dar și despre cât de iubită este Dinamo. În plus, din punct de vedere fotbalistic, Armstrong a spus că nivelul din România și Scoția e asemănător.
"Suporterii lui Dinamo sunt nebuni. La fiecare meci sunt mii de fani care vin, atât cât permite capacitatea stadionului. De fiecare dată când jucăm în deplasare, vindem toate biletele care ne sunt alocate. La meciurile de acasă, alternăm între două stadioane.
În mod normal, jucăm pe Arena Națională. Uneori sunt 30.000 de suporteri chiar și la un meci obișnuit. Este ceva impresionant. Când ieși în oraș, nu ai o clipă de liniște. Este asemănător cu ceea ce se întâmplă acasă, dar probabil chiar mai intens decât în Scoția.
Cred că fotbalul se află și mai mult în centrul atenției aici. Toată lumea este pur și simplu obsedată de el. Toată lumea vorbește despre Dinamo și FCSB. Unele dintre partidele în care jucăm, de exemplu derby-urile, sunt absolut nebunești. Suporterii sunt incredibili. Ca fotbalist, exact asta îți dorești. Nu am absolut niciun motiv să mă plâng.
În ceea ce privește nivelul, pentru mine este cu siguranță destul de asemănător cu cel al campionatului Scoției. Aș spune că aici sunt probabil mai multe echipe mari. Dar, în privința fotbalului practicat și a nivelului de joc, există foarte multe asemănări", a mai spus scoțianul.
Danny Armstrong a explicat și ce l-a determinat să facă pasul într-un alt campionat, în afara Scoției.
Spre finalul perioadei petrecute în Scoția, am simțit că trebuie să încerc ceva nou. Consideram că avusesem destul de mult succes, dar aveam nevoie de o nouă provocare și să ies din zona de confort. Voiam să demonstrez că pot reuși și într-un campionat cu un stil diferit, într-o ligă din străinătate.
Asta îți deschide noi oportunități. Dacă mi-ai fi spus când am ajuns aici că voi realiza deja ceea ce am realizat în România, aș fi acceptat imediat, fără să stau pe gânduri. Au existat și momente dificile, dar experiența a fost mai bună decât aș fi putut spera. A fost peste așteptările mele. Sunt absolut încântat că am venit aici.
Când eram pe punctul de a semna, mi-au spus încă de atunci că Dinamo este cel mai mare club. Evident, există și alte echipe mari în România, precum Rapid, FCSB, Cluj și Craiova. Toate sunt cluburi uriașe. Așa că mi-am spus: «O să cred când o să văd cu ochii mei». Dar nu s-au înșelat.
Probabil că oamenii nu știu prea multe despre campionatul României, așa cum nici eu nu știam înainte să vin, dar nivelul este foarte bun. Fotbalul de aici este o nebunie. Toată lumea din întreaga țară este obsedată de fotbal", a mai spus Armstrong.
