Florinel Coman (26 de ani) și-a stabilit viitorul.
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat că Florinel Coman a transmis că își dorește un transfer în străinătate în vara lui 2024, după ce se termină actualul sezon.
Becali a precizat, totuși, că dacă Florinel Coman nu va avea nicio ofertă, nicio echipă dispusă să achite clauza de reziliere de 5 milioane de euro, este dispus să-i dubleze contractul șeptarului "roș-albaștrilor".
"Lui Florinel Coman i-am zis că-i dau salariu 60 000 pe lună, îi dublez contarctul dacă nu are ofertă la vară. El a spus că vrea să plece. Și eu vreau, că am de gând să-mi scot banii pe el. Nu există contract de 60 000 de euro în România, dar nici fotbalist cum e Coman nu există", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.
Florinel Coman este, alături de Darius Olaru, cel mai important jucător al FCSB în acest sezon, în care a marcat de 16 ori și a livrat 10 pase decisive în 33 de meciuri (2537 de minute).
El este cotat la 6 milioane de euro de către Transfermarkt.