Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin (23 de ani), a vorbit despre viitorul fundașului român.
Accidentat grav la genunchi și operat, Radu Drăgușin a început procesul de revenire pe terenul de fotbal, dar mai are de așteptat.
Cel puțin deocamdată, viitorul lui Drăgușin este legat de Tottenham, a anunțat Florin Manea, care nu exclude, însă, o revenire în Italia.
Manea a dezvăluit că lui Drăgușin îi e dor de Italia și că "poate se va întoarce" în viitor.
"Îi e dor de Italia, cine știe, poate se va întoarce în viitor. Anglia e cel mai puternic campionat din lume acum, așadar e greu să spui că nu e frumos să joci în Premier League. Radu e un tip foarte concentrat, nu se gândește la bani, niciodată nu mi-a cerut să i se mărească salariul, în lumea fotbalului sunt puțini ca el", a declarat Florin Manea, conform presei din Italia.
Radu Drăguşin a jucat 28 de meciuri (2179 de minute) în toate competiţiile sezonului la Tottenham.