FIFA vrea să revoluționeze fotbalul prin câteva schimbări radicale în regulamentul de joc

FIFA vrea să revoluționeze fotbalul prin câteva schimbări radicale în regulamentul de joc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FIFA dorește să facă anumite schimbări revoluționare în regulamentul jocului de fotbal și pentru moment încearcă să vadă cum s-ar și vedea ele pe teren în cadrul unui turneu de tineret.

Forul mondial condus de Gianni Infantino vrea să aducă noi reguli în sportul cu balonul rotund și testează aceste noutăți în cadrul turneului intitulat „Cupa Viitorul Fotbalului” – turneu organizat în Olanda, la care participă echipele Under 19 ale cluburilor PSV, Alkmaar, Leipzig și Club Brugge, după cum scrie cotidianul spaniol El Mundo Deportivo.

ADVERTISING

În cadrul acestei competiții, care a și început deja în această săptămână curentă, FIFA testează următoarele reguli noi: o partidă se va juca în două reprize a câte 30 de minute (în loc de 45), vor avea loc schimbări nelimitate (în loc de maxim 5), se vor face repuneri de la margine cu piciorul, timpul se oprește atunci când balonul iese de pe teren (cum se întâmplă în handbal, unde avem timp efectiv de joc) și, nu în ultimul rând, vom avea eliminări de câte 5 minute pentru primirea unui cartonaș galben.

ADVERTISING

După terminarea acestei Cupe, forul mondial va face o analiză amănunțită și va lua decizia dacă aceste propuneri vor putea fi trimise către IFAB, în Anglia, forul care reglementează schimbările din regulamentul de joc în fotbal.

Football’s new offside law explained

Fotbalul s-a tot revoluționat în ultimii ani 30 de ani. Nu mai avem pasa la portar a fundașului când goal-keeper-ul putea prinde balonul în mână, avem 5 schimbări, plus una în prelungiri, dacă e cazul, în loc de 3, regula offside-ului s-a tot modificat, avem ca noutate VAR-ul, iar mai nou a dispărut și regula golului marcat în deplasare, care exista de peste 40 de ani în fotbal.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Liga 1 | Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Argeș

Ianis Hagi, titular în meciul amical Rangers - Arsenal

Diplomaţi americani de la Viena acuză simptome de tip ''sindromul Havana'': Austria şi SUA fac investigații, Rusia e suspectul principal

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!