FIFA pregătește o schimbare majoră

FIFA pregătește o schimbare majoră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele FIFA, Gianni Infantino, s-a întâlnit marți seara, la New York, cu președintele Confederației sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, pentru a discuta despre extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe în 2030, informează DPA.

Președinții Federațiilor din Argentina și Uruguay, precum și președinți Paraguayului, Santiago Pena, și Uruguayului, Yamandu Orsi, au fost de asemenea prezenți la reuniune.

Aceasta este prima dată când liderii CONMEBOL îi prezintă direct lui Infantino această propunere, care a fost lansată în premieră în luna martie, de către un delegat din Uruguay, în timpul unei reuniuni online a Consiliului FIFA.

'Credem într-o Cupă Mondială istorică în 2030', a scris Dominguez pe Instagram, distribuind o fotografie cu Infantino și alți oficiali sud-americani de rang înalt sud-americani.

Ziarul La Nacion a precizat că Infantino a fost cel care a organizat această întâlnire și că susține planul oficialilor din America de Sud.

FIFA a mărit deja, de la 32 la 48, numărul participantelor la Cupa Mondială 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada.

Dacă Federația internațională de fotbal aprobă propunerea pentru o nouă extindere, aceasta ar crea un turneu cu 128 de meciuri, dublu față de numărul de 64 de meciuri care s-au jucat din 1998 și până în 2022 la turneele finale.

Cupa Mondială din 2030 va avea șase națiuni gazdă, răspândite pe trei continente. Turneul va fi organizat în comun de Maroc, Portugalia și
Spania. Însă, pentru a marca centenarul primei Cupei Mondiale, FIFA a decis să organizeze un meci în Uruguay, țara gazdă a ediției inaugurale, în 1930, în timp ce Argentina și Paraguay vor găzdui la rândul lor câte o partidă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇