Mijlocașul brazilian Fernandinho și-a anunțat retragerea, la vârsta de 40 de ani, după o carieră de peste două decenii încununată cu numeroase titluri cu echipele de fotbal Șahtior Donețk și Manchester City, informează AFP.
”Nu mai există nimic care să mă motiveze în fotbal, am atins tot ce mi-am dorit. Acum a venit timpul să profit de familia mea”, a declarat fostul internațional brazilian ziariștilor, miercuri seară, după ce a disputat un meci de caritate la Curitiba.
Fostul căpitan al lui Pep Guardiola nu mai avea echipă de la finalul contractului său, în decembrie 2024, cu Athletico Paranaense, echipă din orașul Curitiba, din sudul Braziliei, la care și-a făcut debutul ca profesionist și unde revenise în 2022.
Cu echipa ucraineană Șahtior Donețk, sub comanda antrenorului român Mircea Lucescu, Fernandinho a cucerit șase titluri de campion național și o Cupă UEFA în 2009, înainte de a juca timp de nouă sezoane la Manchester City.
Alături de clubul englez, el a cucerit cinci titluri în Premier League, o Cupă a Angliei, șase trofee ale Cupei Ligii, două Community Shield (Supercupe ale Angliei) și a disputat finala Ligii Campionilor în 2021.
El a adunat 53 de selecții (2 goluri) pentru echipa Braziliei, cu care a cucerit Cupa Mondială sub 20 de ani și Copa America în 2019.
