Clubul Chelsea a fost acuzat de nu mai puțin de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenții de jucători de către Federația engleză de fotbal, transmit, joi, agențiile internaționale de presă.
FA a precizat că acuzațiile se întind pe o perioadă între 2009 și 2022, când clubul era patronat de miliardarul rus Roman Abramovici, în principal fiind vizate evenimente petrecute între sezoanele 2010-11 și 2015-16.
Federația a menționat că gruparea din Vestul Londrei are termen până pe 19 septembrie să răspundă la acuzații.
Chelsea, care în această vară a câștigat Cupa Mondială a Cluburilor, aparține din 2022 consorțiului BlueCo, compus din Todd Boehly, Mark Walter, Hansjoerg Wyss și Clearlake Capital.