FCSB și-a găsit un nou antrenor: „Omul vrea să vină”

FCSB și-a găsit un nou antrenor: „Omul vrea să vină”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a anunțat că și-a găsit un nou antrenor.

Mihai Stoica a bătut palma cu un antrenor din străinătate, al cărui nume nu l-a dezvăluit.

Acum, nu mai rămâne decât ca Gigi Becali să-și dea acordul înainte ca mutarea să devină oficială.

”Am o ordine făcută, aştept să-mi dea Gigi OK-ul, am lista finală, e un nume şi omul vrea să vină, ne înţelegem şi la salariu, şi la tot, şi la componenţa staff-ului, pentru asta trebuie să am OK-ul de la Gigi, el tot vrea să mai vorbească cu Elias, care a refuzat, dar… şi el e om, se poate răzgândi.

ADVERTISING

Nu am nicio idee dacă mai revine Elias. Poate cu o discuţie între Gigi şi Elias se rezolvă altfel problema, dar deocamdată nu a avut loc, poate o să aibă loc. Elias nu mai este în ţară.

Am purtat o discuţie cu Alin Stoica şi i-am spus că el, Lucian Filip, Marius Popa şi analistul video Ionuţ Zottu fac parte din staff-ul tehnic, indiferent ce antrenor va veni, este o condiţie pusă de club noului antrenor, dacă nu acceptă, tăiem un nume de pe listă, mergem la următorul nume.

Cu toţi antrenorii pe care îi am pe listă, condiţia asta, pot veni cu preparator fizic. Să se ducă în altă parte dacă vrea un secund, avem staff, stăm foarte, foarte bine la staff”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

ADVERTISING

FCSB are la dispoziție un interval de 30 de zile, calculat din momentul în care Mirel Rădoi și-a dat demisia pe 21 aprilie, pentru a instala un nou antrenor principal.

Conform regulamentului, un club din prima ligă poate continua temporar fără un antrenor cu Licență Pro în staff, dar nu mai mult de 30 de zile de la plecarea tehnicianului principal anterior.

ADVERTISING